România se confruntă cu provocări semnificative în gestionarea resurselor, situându-se sub media europeană la majoritatea indicatorilor de economie circulară. Implementarea principiilor economiei circulare nu reprezintă doar o obligație derivată din angajamentele europene, ci o necesitate pentru asigurarea dezvoltării durabile și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Economia circulară reprezintă un model economic regenerativ care urmărește păstrarea valorii produselor, materialelor și resurselor în economie cât mai mult timp posibil, reducând la minimum generarea deșeurilor.

Pentru familiile românești, tranziția către economia circulară are implicații directe asupra calității vieții și bugetului familial. Pe termen scurt, poate însemna costuri suplimentare pentru gestionarea separată a deșeurilor și achiziționarea de produse durabile, dar pe termen mediu și lung aduce economii substanțiale prin reducerea consumului, prelungirea duratei de viață a produselor și diminuarea facturilor la utilități. Totodată, creează oportunități economice prin dezvoltarea industriilor de reciclare și recondiționare, generând locuri de muncă verzi accesibile diverselor categorii sociale.

România a făcut progrese în ultimii ani în adoptarea cadrului legislativ necesar, însă implementarea rămâne deficitară. Rata de reciclare a deșeurilor municipale de aproximativ 13% (2023) plasează țara noastră la distanță considerabilă de media UE de 48% și de ținta de 55% pentru 2025. Analiza evidențiază decalaje semnificative între regiunile țării, precum și un potențial insuficient exploatat în sectoare-cheie precum agricultura, construcțiile și industria textilă.

Economia circulară poate genera beneficii pentru mediu, economie și societate. Prin adoptarea unor practici sustenabile, se pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu până la 45% în sectoarele cheie, contribuind semnificativ la combaterea schimbărilor climatice. În același timp, se diminuează presiunea asupra resurselor naturale, se reduce poluarea solului, apei și aerului și se conservă biodiversitatea, protejând ecosistemele fragile ale planetei.

La nivel european, se estimează că întreprinderile din UE ar putea realiza economii de aproximativ 600 miliarde EUR, echivalentul a 4% din PIB-ul anual. Această tranziție ecologică va genera și crearea a peste 50.000 de locuri de muncă verzi în România până în 2030, contribuind la o economie mai robustă. Mai mult, se reduce dependența de importul de materii prime și se stimulează inovația și competitivitatea, deschizând noi orizonturi pentru afaceri.

Pe lângă avantajele economice, tranziția verde aduce și beneficii sociale palpabile. Calitatea vieții se îmbunătățește considerabil datorită reducerii poluării, iar consumatorii au acces la produse de calitate superioară și cu o durată de viață mai mare. Această transformare creează, de asemenea, noi oportunități de angajare în sectoarele verzi emergente și contribuie la dezvoltarea economiei sociale și la incluziunea grupurilor vulnerabile.

Mai mult, aceasta oferă un cadru pentru modernizarea economiei și îmbunătățirea competitivității internaționale.

Cu toate acestea, tranziția către economia circulară presupune provocări semnificative, inclusiv necesitatea unor investiții inițiale substanțiale, schimbări în comportamentul consumatorilor și adaptarea cadrului legislativ și fiscal.

O problemă majoră este lipsa de acuratețe a datelor, prin raportare incompletă și prezentarea de date inexacte. Autoritățile locale și operatorii economici nu raportează complet și corect informațiile legate de generarea și gestionarea deșeurilor. Adesea, nu au capacitatea administrativă necesară pentru a colecta și a raporta aceste date în mod sistematic, ceea ce duce la un tablou incomplet al situației.

O altă provocare este reprezentată de diferențele semnificative dintre metodologiile utilizate la nivel local și cele recomandate de Eurostat. Inconsistențele metodologice fac ca datele să fie incomparabile și pot duce la subraportare, îngreunând procesul de evaluare a performanței (benchmarking) față de alte state membre ale Uniunii Europene.

Există, de asemenea, o lipsă critică a unui sistem informatic integrat la nivel național, care să faciliteze colectarea, validarea și procesarea datelor despre fluxurile de materiale și deșeuri. Sistemele existente sunt fragmentate și adesea incompatibile, ceea ce împiedică o analiză coerentă și eficientă a datelor la nivel național.

Există percepția publică cum că o parte semnificativă din cantitățile de deșeuri generate nu sunt raportate oficial în sistemul național de monitorizare. Această situație duce la o subevaluare a problemei și, implicit, la alocarea insuficientă de resurse pentru gestionarea acesteia.

În acest context, pot fi identificate următoarele probleme majore:

Aceste deficiențe în sistemul de măsurare și evaluare au consecințe semnificative pentru elaborarea politicilor publice. În absența unei imagini clare a situației actuale, autoritățile se confruntă cu dificultăți în stabilirea unor obiective realiste și a unor măsuri adecvate pentru atingerea acestora.

Îmbunătățirea sistemului de măsurare și evaluare reprezintă, așadar, o prioritate pentru implementarea eficientă a economiei circulare în România. Aceasta presupune investiții în infrastructura digitală, armonizarea metodologiilor de colectare și raportare a datelor, precum și consolidarea capacității administrative la nivel local și central.

În continuare, vom analiza situația actuală a gestionării resurselor în România, cu mențiunea că interpretarea datelor trebuie făcută ținând cont de limitările sistemului de măsurare și evaluare descrise mai sus.

În România, fiecare persoană ajunge să consume în jur de 20,8 tone de materii prime pe an (2023), în timp ce media europeană e de doar 14,5 tone. Diferența de tone arată că folosim resursele mai puțin eficient decât alte țări din UE – economia noastră e încă destul de consumatoare când vine vorba de materii prime, dar scoate mai puțină valoare din ele.

Tendințele din perioada 2015-2024 au arătat o creștere a consumului de materii prime cu aproximativ 15%, reflectând expansiunea economică, dar și ineficiența utilizării resurselor.

În ceea ce privește generarea deșeurilor, în România se generează anual aproximativ:

Evoluția generării de deșeuri din ultimii ani arată o ușoară creștere a cantității de deșeuri municipale (aproximativ 5% în perioada 2018-2023) și fluctuații semnificative ale deșeurilor industriale în funcție de activitatea economică.

Sectorul construcțiilor a înregistrat cea mai mare creștere a generării de deșeuri – de aproximativ 25% în ultimii cinci ani –, reflectând boom-ul imobiliar din marile orașe.

Ratele de reciclare raportate până la finalul anului 2024 au fost:

Principalele bariere în calea tranziției către economia circulară includ:

Cu toate acestea, există semne încurajatoare de progres, în special în sectorul privat, unde unele companii au început să implementeze modele de afaceri circulare, și în unele administrații locale care au dezvoltat proiecte-pilot de succes. Municipiul Buzău, de exemplu, a dezvoltat o strategie de economie circulară pe termen mediu și se află în plin proces de implementare a acesteia.

Cadrul legislativ românesc în domeniul economiei circulare a evoluat semnificativ în ultimul deceniu, în principal ca răspuns la cerințele de aliniere la directivele Uniunii Europene. Această evoluție reflectă o schimbare treptată de paradigmă, de la abordarea tradițională centrată pe managementul deșeurilor la o viziune mai integrată a ciclului de viață al produselor și materialelor.

2006 – Adoptarea legislației privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru diverse fluxuri de produse și ambalaje;

2013 – Aprobarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), document strategic care stabilește obiective și măsuri pentru reducerea impactului deșeurilor asupra mediului;

2014 – Adoptarea Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor 2014-2020, care a introdus pentru prima dată concepte legate de prevenirea generării deșeurilor și utilizarea eficientă a resurselor;

2017 – Introducerea contribuției pentru economia circulară, o denumire improprie scopului său; contribuția este de 80 lei/tonă pentru deșeurile eliminate prin depozitare la groapă;

2018 – Transpunerea Pachetului de Economie Circulară al UE prin modificarea Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor și introducerea unor obiective ambițioase de reciclare;

2023 – Adoptarea Strategiei naționale privind economia circulară și a Planului de acțiune aferent, în concordanță cu Planul de acțiune pentru economia circulară al UE.

România a transpus, deși adesea cu întârziere, principalele directive europene legate de economia circulară:

Directivele au fost preluate la noi prin schimbarea legilor deja existente și prin adoptarea unor reguli noi. Totuși, punerea lor în practică a mers greu de multe ori – fie pentru că lipseau normele clare, fie pentru că administrația nu avea suficiente resurse, fie pentru că unii actori economici s-au opus.

Pe lângă transpunerea directivelor europene, România a adoptat și o serie de inițiative naționale menite să sprijine tranziția către o economie circulară. Printre cele mai cunoscute se numără programul "Rabla", extins ulterior la "Rabla pentru Electrocasnice", care încurajează înlocuirea mașinilor și aparatelor vechi cu unele mai eficiente energetic.

Un alt pas important a fost introducerea, din 2023, a sistemului de garanție-returnare pentru ambalajele nereutilizabile de băuturi (SGR). De asemenea, au fost lansate programe de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor, în special prin PNRR, și inițiative de promovare a achizițiilor publice verzi, prin care instituțiile publice sunt încurajate să prioritizeze produsele și serviciile cu un impact redus asupra mediului.

Între provocările implementării cadrului legislativ se află:

În comparație cu alte țări din Europa Centrală și de Est, România se situează pe ultimele poziții în ceea ce privește majoritatea indicatorilor de circularitate. Țări precum Slovenia, Polonia și Cehia au reușit să facă progrese semnificative în implementarea economiei circulare, datorită unei combinații de factori. Aceste state au beneficiat de sisteme de gestionare a deșeurilor mult mai eficiente și modernizate, alături de cadre legislative bine implementate și respectate. Un rol crucial l-a jucat și implicarea mai activă a sectorului privat în dezvoltarea de noi modele de afaceri circulare. În plus, un nivel mai ridicat de conștientizare și educare a populației a contribuit la schimbarea comportamentelor, iar instrumentele economice eficiente au oferit stimulente clare pentru adoptarea practicilor circulare.

Slovenia, în special, reprezintă un model de succes în regiune, cu o rată de reciclare a deșeurilor municipale de peste 59% și numeroase inițiative inovatoare în domeniul economiei circulare. Experiența slovenă demonstrează că progresul rapid este posibil cu politici coerente și implicarea tuturor actorilor relevanți.

Integrarea României în lanțurile globale de aprovizionare are implicații profunde pentru tranziția către economia circulară. Fiind o economie deschisă și membră a Uniunii Europene, România este puternic influențată de tendințele și cerințele pieței internaționale. Companiile multinaționale care operează pe plan local aduc cu ele practici și standarde de circularitate de ultimă generație, contribuind la modernizarea sectorului. Pe de altă parte, exportatorii români sunt obligați să se conformeze cerințelor tot mai stricte ale piețelor externe, mai ales în ceea ce privește sustenabilitatea. În plus, lanțurile de aprovizionare globale facilitează transferul de tehnologii și de know-how, accelerând astfel tranziția țării către o economie circulară.

În același timp, poziția României în lanțurile globale de aprovizionare prezintă și provocări specifice. Ca economie emergentă, România se confruntă cu presiunea de a atrage investiții prin costuri reduse, ceea ce poate intra în conflict cu nevoia de a implementa practici circulare mai costisitoare pe termen scurt. De asemenea, dependența de importul de materiale și tehnologii poate limita capacitatea de dezvoltare a unor soluții circulare adaptate specificului local.

Sectoarele cu tradiție în economia românească, precum mobila sau textilele, pot fi reorientate către produse circulare cu valoare adăugată ridicată. Există deja exemple de succes de companii românești care exportă produse eco-design sau obținute din materiale reciclate pe piețele occidentale.

Sectorul IT&C în plină expansiune din România poate dezvolta soluții digitale inovatoare pentru economia circulară, precum platforme de sharing economy, soluții de trasabilitate sau sisteme de management al deșeurilor. Acestea pot fi exportate pe piețele regionale cu provocări similare.

Valorificarea acestor oportunități necesită însă o abordare strategică și coordonată, care să integreze politicile de economie circulară cu cele de competitivitate și dezvoltare economică. Este esențial ca România să identifice nișele în care poate dezvolta avantaje competitive în economia circulară globală, bazându-se pe resursele, competențele și capacitățile existente.

În contextul tendințelor globale de reducere a amprentei de carbon și a presiunii tot mai mari pentru sustenabilitate, capacitatea României de a se adapta și de a dezvolta modele circulare competitive va fi esențială pentru poziționarea sa în economia globală a viitorului.

Tranziția către economia circulară în România are implicații profunde nu doar pentru mediu și economie, ci și pentru societate în ansamblu. Unul dintre cele mai importante beneficii sociale ale economiei circulare este potențialul de creare a unor noi locuri de muncă, denumite generic "locuri de muncă verzi". Acestea sunt poziții care contribuie la conservarea sau restaurarea mediului, fie în sectoare tradiționale precum agricultura sau industria prelucrătoare, fie în noi sectoare precum energia regenerabilă sau reciclarea.

Conform unui studiu realizat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în colaborare cu Ministerul Mediului, implementarea principiilor economiei circulare ar putea genera peste 50.000 de noi locuri de muncă în România, până în 2030. Acestea sunt distribuite în diverse sectoare și cer niveluri de calificare diferite.

Un aspect important al locurilor de muncă verzi este potențialul lor de incluziune. Multe activități asociate economiei circulare, precum colectarea și sortarea materialelor, repararea produselor sau agricultura ecologică, pot oferi oportunități de angajare pentru persoane cu calificări diverse, inclusiv pentru grupuri vulnerabile care se confruntă cu dificultăți de integrare pe piața muncii tradițională.

Economia socială, reprezentată de cooperative, întreprinderi sociale și organizații non-profit, are un rol crucial în promovarea incluziunii sociale în contextul economiei circulare, combinând obiectivele sociale cu cele de mediu. Aceste entități dezvoltă adesea modele de afaceri care abordează simultan provocări precum șomajul în rândul tinerilor și al persoanelor cu dizabilități, excluziunea socială a comunităților marginalizate, depopularea zonelor rurale, sărăcia energetică și accesul inegal la servicii de bază.

Un exemplu de bună practică îl reprezintă Atelierele Fără Frontiere, o întreprindere socială din București care angajează persoane din grupuri vulnerabile în activități de recondiționare a echipamentelor electronice, reutilizare a deșeurilor publicitare și producția de legume bio distribuite în lanț scurt de aprovizionare. Organizația a creat peste 50 de locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și tineri din sistemul de protecție, procesând anual peste 250 tone de DEEE.

Implementarea principiilor economiei circulare poate contribui semnificativ la creșterea competitivității economiei românești și la dezvoltarea sustenabilă a regiunilor. Aceasta se traduce prin creșterea productivității și prin stimularea inovației, care ajută companiile să devină mai eficiente și mai competitive.

Totodată, reduce dependența de importurile de materii prime, consolidând astfel autonomia economică. În plus, o tranziție reușită către circularitate poate duce la o îmbunătățire a reputației pe plan internațional și la atragerea de noi investiții în sectoarele verzi, esențiale pentru viitor.

Aceste beneficii ar fi distribuite inegal la nivel teritorial, regiunile cu tradiție industrială având potențialul de a beneficia mai mult de pe urma reconversiei către activități circulare.

Economia circulară nu este doar o oportunitate de mediu, ci și o strategie de dezvoltare economică și socială pentru România. Regiunile care vor reuși să implementeze modele circulare de producție și consum vor avea un avantaj competitiv semnificativ în economia viitorului.

Pentru a maximiza beneficiile sociale ale economiei circulare, este esențial ca politicile și programele să fie concepute într-o manieră incluzivă, ținând cont de nevoile specifice ale diferitelor categorii sociale și regiuni. Acest lucru presupune implicarea activă a comunităților locale și a organizațiilor societății civile în procesul de tranziție, precum și măsuri de sprijin pentru grupurile vulnerabile care ar putea fi afectate negativ de schimbările structurale ale economiei.

România a transpus, deși adesea cu întârziere, principalele directive europene legate de economia circulară: Directiva 2018/851 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile, care introduce obiective ambițioase de reciclare și consolidează ierarhia deșeurilor; Directiva 2018/852 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, care stabilește obiective mărite de reciclare pentru diferite materiale de ambalaj; Directiva 2019/904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care interzice produsele din plastic de unică folosință; Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), care promovează repararea și reutilizarea. Directivele au fost preluate la noi prin schimbarea legilor deja existente și prin adoptarea unor reguli noi. Totuși, punerea lor în practică a mers greu de multe ori – fie pentru că lipseau normele clare, fie pentru că administrația nu avea suficiente resurse, fie pentru că unii actori economici s-au opus.

Acestea sunt doar câteva tipologii de modele de afaceri circulare:

Aceste modele pot fi implementate individual sau în combinație, în funcție de specificul sectorului și al companiei. Ele permit decuplarea creșterii economice de consumul de resurse și generează adesea beneficii multiple pentru companii, consumatori și mediu.

Pentru a încuraja adoptarea modelelor de afaceri circulare, sunt necesare intervenții coordonate la nivelul politicilor publice. Acestea ar trebui să includă instrumente financiare dedicate, precum granturi, credite preferențiale și garanții, menite să susțină inovația în domeniu. De asemenea, scheme de sprijin pentru start-up-uri și IMM-uri cu modele de afaceri circulare sunt esențiale (se impune reluarea schemei de ajutor minimis derulată de Ministerul Economiei).

Dezvoltarea programelor de formare a competențelor specifice economiei circulare este la fel de importantă, alături de crearea unor platforme de colaborare care să faciliteze parteneriatele între industrie, cercetare și sectorul public. Nu în ultimul rând, achizițiile publice verzi, care prioritizează produsele și serviciile circulare, pot stimula cererea și pot contribui la transformarea pieței.

Dezvoltarea unui ecosistem favorabil modelelor de afaceri circulare poate accelera tranziția către economia circulară în România, generând beneficii economice, sociale și de mediu. Companiile care adoptă timpuriu aceste modele pot obține avantaje competitive semnificative, inclusiv reducerea costurilor, loialitatea crescută a clienților și acces la noi piețe.

Implementarea economiei circulare prezintă provocări și oportunități diferite în zonele urbane față de cele rurale din România. Deși principiile de bază rămân aceleași, contextul specific, infrastructura disponibilă și caracteristicile socio-economice influențează semnificativ abordările și prioritățile.

Principalele domenii de aplicare a economiei circulare în mediul urban vizează o serie de aspecte interconectate, esențiale pentru dezvoltarea durabilă a orașelor. Acestea includ, în primul rând, gestionarea integrată a deșeurilor municipale, urmată de eficiența energetică a clădirilor, un sector cu un impact major asupra consumului de resurse. De asemenea, mobilitatea urbană sustenabilă joacă un rol crucial în reducerea poluării și a emisiilor de carbon. Nu în ultimul rând, infrastructura verde și gestionarea inteligentă a apei contribuie la creșterea rezilienței orașelor, iar platformele de sharing economy și consum colaborativ stimulează o utilizare mai eficientă a bunurilor și serviciilor.

Orașele românești implementează treptat infrastructură și sisteme pentru facilitarea circularității, precum centre moderne de colectare separată a deșeurilor mai puțin frecvente (mobilier, construcții, substanțe chimice), urmată de sortare lor pentru reutilizare sau pentru reciclare, cum sunt Centrele de Aport Voluntar (CAV), finanțate prin PNRR.

Implementarea economiei circulare în zonele urbane din România se confruntă cu provocări specifice, care necesită o abordare strategică. O dificultate majoră este presiunea asupra spațiului disponibil pentru a dezvolta infrastructura necesară.

În plus, se constată o coordonare deficitară între departamentele administrațiilor locale, ceea ce împiedică o abordare unitară. Aceasta se adaugă la rezistența la schimbare din partea cetățenilor și a operatorilor economici. Un alt aspect important este fluctuația populației, care creează dificultăți în implementarea unor sisteme stabile de colectare separată. Nu în ultimul rând, impactul turismului asupra generării de deșeuri, mai ales în orașele cu un aflux mare de vizitatori, adaugă o presiune suplimentară asupra sistemelor de gestionare.

Zonele rurale din România, care găzduiesc aproximativ 46% din populație, prezintă un context diferit pentru implementarea economiei circulare. Comunitățile rurale au adesea un acces mai direct la resurse naturale și practici tradiționale care încorporează deja elemente de circularitate, dar se confruntă cu provocări legate de infrastructură, capacitate administrativă și acces la cunoștințe și tehnologii.

O problemă majoră este infrastructura deficitară, cu un acces limitat la servicii de bază precum colectarea deșeurilor, alimentarea cu apă și canalizare, având în vedere că aproximativ 40% din localitățile rurale nu au sisteme organizate de colectare a deșeurilor. La aceasta se adaugă o capacitate administrativă redusă, deoarece multe primării rurale nu dispun de personal specializat și de resurse financiare pentru a elabora și a implementa proiecte, ceea ce face dificilă accesarea fondurilor europene. Nu în ultimul rând, depopularea și îmbătrânirea populației afectează disponibilitatea forței de muncă și dinamismul economic necesar pentru tranziția către modele circulare, mai ales că peste 20% din comunele românești au pierdut mai mult de 25% din populație în ultimii 20 de ani.

Pentru a contracara provocările din zonele rurale, sunt necesare soluții integrate. Un rol important îl au practicile agricole regenerative, care pot îmbunătăți calitatea solului și pot reduce consumul de resurse. De asemenea, revitalizarea meșteșugurilor tradiționale poate contribui la crearea de locuri de muncă și la menținerea identității culturale. Mai mult, valorificarea biomasei și a deșeurilor agricole oferă noi surse de venit și reduce impactul asupra mediului, în timp ce turismul rural durabil poate diversifica economia locală și poate atrage investiții responsabile.

Potențialul maxim al economiei circulare poate fi atins prin abordări integrate care conectează zonele urbane cu cele rurale, creând astfel sisteme circulare regionale. Un exemplu relevant este gestionarea integrată a biodeșeurilor, prin care deșeurile organice colectate din orașe sunt transformate în compost sau biogaz în zonele rurale, iar compostul este apoi returnat pentru

De asemenea, lanțurile scurte de aprovizionare pot consolida legătura dintre producătorii rurali și consumatorii urbani prin piețe de producători sau platforme online dedicate. Un alt model eficient este cel al circuitelor de materiale de construcții, unde materialele recuperate din demolările urbane sunt reutilizate în proiecte de construcții rurale, reducând costurile și impactul ecologic. Nu în ultimul rând, turismul circular contribuie la dezvoltarea sustenabilă prin crearea de oferte turistice care atrag vizitatori din mediul urban și generează venituri pentru comunitățile locale.

Aceste abordări integrate necesită mecanisme eficiente de coordonare între administrațiile locale urbane și rurale, precum și instrumente de planificare teritorială care să faciliteze dezvoltarea infrastructurii necesare și a fluxurilor de materiale și energie între diferitele zone.

Un sistem robust de monitorizare permite identificarea tendințelor, evaluarea impactului măsurilor adoptate și ajustarea strategiilor în funcție de rezultatele obținute.

La nivel european, Comisia Europeană a dezvoltat un cadru de monitorizare pentru economia circulară bazat pe zece indicatori principali, grupați în patru domenii tematice, cadru pe care România îl utilizează, adaptat la contextul național.

Sistemul Național de Monitorizare a economiei circulare din România implică o colaborare între mai multe instituții.

Toate aceste eforturi sunt supervizate de Comitetul Interministerial pentru Economia Circulară, care analizează progresul și propune ajustări ale politicilor publice, asigurând o abordare coerentă. România a încălcat legislația UE privind depozitarea deșeurilor prin neînchiderea unor gropi de gunoi neautorizate, ceea ce a dus la condamnări ale Curții de Justiție a UE (CJUE) și la penalizări financiare. În 2023, CJUE a obligat România la plata unei sume forfetare de 1,5 milioane de euro și a unor penalități zilnice de 600 de euro pentru fiecare zi de întârziere, pentru neînchiderea a 31 de situri neautorizate. Aceste penalizări se adaugă la fondurile alocate reciclării în România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care au fost pierdute în urma renegocierilor cu Comisia Europeană, deoarece CE nu a mai avut încredere în capacitatea țării de a finaliza anumite proiecte. Ministra Mediului a declarat că se depun eforturi pentru a salva cât mai multe dintre proiectele inițiale, cu scopul de a sprijini autoritățile locale în implementarea unei campanii integrate de reciclare.

O altă problemă importantă este capacitatea administrativă limitată, deoarece multe instituții nu dispun de resursele și competențele necesare pentru a colecta și analiza datele complexe. Aceasta este agravată de fragmentarea sistemelor informatice, care nu sunt interconectate și nu permit un schimb eficient de informații. În plus, sistemul de monitorizare are dificultăți în a măsura aspectele calitative, concentrându-se predominant pe cele cantitative.

Pentru a îmbunătăți monitorizarea economiei circulare în România, se impun o serie de recomandări concrete: