Într-un discurs recent la Adunarea Generală a ONU (septembrie 2025), președintele Statelor Unite a numit schimbările climatice o escrocherie și a criticat politicile de „energie verde”, îndemnând la utilizarea combustibililor fosili în locul surselor regenerabile. În plus, a asociat „ideile energetice sinucigașe” cu declinul Europei de Vest. Desigur, Donald Trump este cunoscut pentru afirmații care contrazic consensul științific, cum ar fi cele despre efectele negative ale vaccinurilor și ale paracetamolului în sarcină.

În același timp, sunt mulți alți politicieni care exprimă scepticism față de „încălzirea globală”. Totuși, Trump este liderul ales democratic a țării celei mai avansate tehnologic, are în subordine NASA, precum și echipe largi de experți în climă și mediu de la cele mai bune universități din lume. Nu e o surpriză că mesajul lui a fost preluat rapid de politicieni ce țin de dreapta radicală, inclusiv din România, și e de așteptat să aibă un efect notabil în rândul publicului larg.

În acest context, devine important să înțelegem în ce fel școala îi pregătește pe cetățeni să înțeleagă informațiile despre climă, inclusiv mesajele de acest tip, adesea contradictorii, și să cunoaștem care e situația școlii din România din această perspectivă.

În continuare vorbim despre abilitățile și cunoștințele relevante pentru înțelegerea schimbărilor climatice, rolul potențial al școlii pentru fiecare și, acolo unde avem date, situația din România. Apoi, despre câteva rezultate comparative despre atitudinile tinerilor din România și relația lor cu educația. La final, rămânem cu o listă de recomandări.

Atitudinile față de mediu nu au devenit parte a unui război cultural similar cu cele din Statele Unite și alte câteva țări, însă sunt tot mai multe semne de îngrijorare în acest sens. Unii dintre membrii celor două partide parlamentare de dreapta radicală populistă, AUR și SOS, exprimă scepticism față de politicile UE (Green Deal), chiar dacă programele lor electorale nu tratează această temă.

Gheorghe Piperea, europarlamentar ales pe lista AUR (grupul ECR), afirmă frecvent că meteorologii „manipulează” datele și ironizează politicile climatice, prin declarații de tipul „vom plăti ca să respirăm”. Mesajele sale au impact public notabil, având o audiență de ordinul sutelor de mii pe Facebook, X și Instagram.

Un alt exemplu – de data asta din lumea academică – este cel al lui Constantin Crânganu, profesor de geofizică și geologia petrolului la Brooklyn College, The City University of New York, care este cel mai activ autor al platformei online Contributors, cu peste 300 de articole în ultimii 10 ani, toate afirmând că încălzirea globală este un fenomen incert și că modelele folosite pentru predicții climatice au erori care le fac inutilizabile. Articolul lui, „Gimnastică lingvistică: noi cuvinte vampir, ChatGPT și schimbarea climei” (5 mai 2023) are peste 12.000 de vizualizări și 608 comentarii – majoritatea pozitive –, fiind unul dintre cele mai comentate de pe platforma. Merită observat că în pofida efortului publicistic fără precedent la noi, expertiza profesională a lui Crânganu nu intersectează domeniul climatologiei. Chiar dacă argumentele lui sunt demontate într-o ↗analiză detaliată, de Mihai Dima, profesor de fizica atmosferei și a globului, la Universitatea din București, vizibilitatea criticii este mult sub cea a articolelor scrise de Crânganu.

În ce măsură aceste articole au un efect asupra educației școlare din România?

Avem însă datele mai multor sondaje despre tinerii din România, iar prezența unor corelații cu parcursul lor școlar ne permite să avem o idee despre efectele educației școlare.

Un studiu realizat în 2019 asupra tinerilor din 10 țări din Sud Estul Europei arată că în România proporția celor care cred că ”poluarea și încălzirea globală nu sunt îngrijorătoare” este de doar 21%, valoare mai ridicată decât în Slovenia (14%), Croația (16%) și Bulgaria (16%), și mai scăzută decât în Albania, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Serbia și Montenegro.

Reluarea studiului asupra tinerilor în 2023, în aceleași 10 țări plus Turcia și Grecia, arată o creștere a îngrijorării în rândul tinerilor în aproape fiecare țară, inclusiv în România. Proporția tinerilor români care cred că ”poluarea și încălzirea globală nu sunt îngrijorătoare”, este două ori mai scăzută decât în 2019 (11%), sub media eșantionului de 12 țări (15%).

România participă la dezbaterea climatică cu câteva vulnerabilități structurale: rezultate slabe la științe și matematică, nivel scăzut de încredere socială, expunere la teorii conspiraționiste și competențe digitale reduse. În plus, unele schimbări recent adoptate în educație, pe fondul măsurilor de austeritate, riscă să slăbească și mai mult zona STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) – de pildă, acoperirea orelor de fizică de către profesori de educație fizică –, adâncind diferențele dintre urban și rural și dintre regiunile dezvoltate și restul țării.

O primă direcție de acțiune este extinderea accesului la educația școlară de calitate. România are rate ridicate ale părăsirii timpurii a școlii, o pondere scăzută a absolvenților de învățământ terțiar și o participare infimă la învățarea pe tot parcursul vieții.

Avem nevoie de o combinație de sprijin țintit pentru elevii vulnerabili, programe remediale, rute educaționale flexibile și stimulente pentru continuarea studiilor, susținute de inițiative solide de formare continuă pentru adulți.

Pe lângă sprijinul pentru copii, tineri și adulți, politicile trebuie să vizeze și conținutul și metodele de predare: trecerea de la predarea descriptivă la învățarea prin investigație, integrarea explicită a citirii datelor în matematică și științe și utilizarea sistematică a mini-experimentelor. Un astfel de curriculum trebuie susținut prin formarea continuă a profesorilor și prin resurse deschise, ușor de folosit la clasă, nu lăsat la voia proiectelor ocazionale.

Cazul Poloniei, și mai ales cel al Estoniei, susțin faptul că politicile bine alese pot să reducă substanțial vulnerabilitățile structurale din educație. Polonia și Estonia au îmbunătățit semnificativ educația prin reforme care au introdus învățarea prin investigație și testarea națională (în Polonia) și digitalizarea școlilor, autonomia profesorilor și resurse educaționale deschise (în Estonia), ceea ce a dus la creșterea performanțelor elevilor și reducerea inegalităților.

Nu în ultimul rând, experții în mediu și climă trebuie să fie mai vizibili în spațiul public. Rețeaua ↗InfoClima oferă deja un model de platformă cu vizibilitate publică. Pentru a crește reziliența informațională, avem însă nevoie de rețele naționale mai extinse de comunicatori științifici — universitari, cercetători, profesori — capabile să ofere explicații scurte și verificabile. Este necesar un mecanism de răspuns rapid la afirmații false, sunt utile parteneriate cu redacțiile și televiziunea publică pentru rubrici periodice, și sunt necesare ghiduri accesibile pentru profesori și părinți.