.jpg)
Secetă, aridizare și precipitații în România
Dr. Monica Ioniță, Viorica Nagavciuc
Cinci cifre cheie despre secetele, aridizarea și precipitațiile din România
41 de luni
durata celei mai lungi secete din istoria recentă a României (martie 2022 – iulie 2025)
600+ localități
au impus restricții de apă în 2024 din cauza secetei
65%
procent din culturile de floarea-soarelui pierdute în Dolj în vara 2024
−52,4 mm
deficitul de precipitații al verii 2024, comparativ cu mediaclimatologică (1971–2000)
51%
suprafața României afectată de ariditate în perioada 2021–2024, față de doar 12% în anii ’70
Trei lucruri de reținut din acest capitol
.svg)
Secetele devin mai lungi și mai severe
evenimentul 2022–2025 este fără precedent, iar tendința se accentuează după anii 2000
%201%20(28).svg)
Aridizarea se extinde rapid
zonele de câmpie și deal din aproape toată țara, nu doar sudul și estul, sunt acum expuse la stres hidric cronic
.svg)
Distribuția precipitațiilor devine mai haotică
mai puțină ploaie vara, episoade scurte de ploi torențiale toamna, ceea ce sporește riscul de secetă și inundații concomitent
În ultimul deceniu, Europa a trecut prin mai multe veri extrem de secetoase, cum ar fi cele din 2015, 2018 și 2019, documentate pe larg în cercetările anterioare (Bakke et al. 2020; Hari et al. 2020; Ionita et al. 2017; Laaha et al. 2017). Pentru a înțelege mai bine impactul secetelor recente în România și a le pune într-o perspectivă istorică, am analizat suprafața țării afectată de trei tipuri de secetă: moderată, severă și extremă.
Rezultatele arată o creștere semnificativă a suprafeței afectate de toate aceste tipuri de secetă, cu vârfuri înregistrate în perioadele 2018-2020 și 2021-2023. Astfel cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între octombrie 2018 și martie 2021, durând 30 de luni și atingând apogeul în mai 2020. Un alt eveniment sever a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni și un maxim în august 2022. La momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta continuă în România, și există posibilitatea ca aceasta să devină cea mai lungă și intensă din ultimii 124 de ani.
În timp ce seceta reprezintă o abatere temporară de la tiparele normale de precipitații, ariditatea descrie o stare climatică pe termen lung, caracterizată prin precipitații medii scăzute și evapotranspirație ridicată. Ariditatea influențează în mod constant ecosistemele și utilizarea terenurilor într-o regiune. Datele meteorologice arată o extindere a fenomenului de ariditate în România. Dacă în deceniile 1971-1980, 1981-1990 și 1991-2000, ariditatea era prevalentă în sud, est și parțial în vest, în deceniul 2011-2022, acest fenomen s-a extins în majoritatea zonelor de câmpie și deal, cu excepția zonelor muntoase.
Suprafața afectată de ariditate a crescut semnificativ, de la 10,9% în perioada 1971-1980, la 40,8% în perioada 2011-2020, și la 41,5% în ultimii trei ani. Aridizarea are efecte multiple și de amploare, afectând grav productivitatea agricolă, prin diminuarea resurselor de apă necesare culturilor. Aceasta poate duce la pierderi de recolte și animale, amenințând siguranța alimentară și mijloacele de subzistență ale populației.
Rezultatele arată o creștere semnificativă a suprafeței afectate de toate aceste tipuri de secetă, cu vârfuri înregistrate în perioadele 2018-2020 și 2021-2023. Astfel cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între octombrie 2018 și martie 2021, durând 30 de luni și atingând apogeul în mai 2020. Un alt eveniment sever a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni și un maxim în august 2022. La momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta continuă în România, și există posibilitatea ca aceasta să devină cea mai lungă și intensă din ultimii 124 de ani.
În timp ce seceta reprezintă o abatere temporară de la tiparele normale de precipitații, ariditatea descrie o stare climatică pe termen lung, caracterizată prin precipitații medii scăzute și evapotranspirație ridicată. Ariditatea influențează în mod constant ecosistemele și utilizarea terenurilor într-o regiune. Datele meteorologice arată o extindere a fenomenului de ariditate în România. Dacă în deceniile 1971-1980, 1981-1990 și 1991-2000, ariditatea era prevalentă în sud, est și parțial în vest, în deceniul 2011-2022, acest fenomen s-a extins în majoritatea zonelor de câmpie și deal, cu excepția zonelor muntoase.
Suprafața afectată de ariditate a crescut semnificativ, de la 10,9% în perioada 1971-1980, la 40,8% în perioada 2011-2020, și la 41,5% în ultimii trei ani. Aridizarea are efecte multiple și de amploare, afectând grav productivitatea agricolă, prin diminuarea resurselor de apă necesare culturilor. Aceasta poate duce la pierderi de recolte și animale, amenințând siguranța alimentară și mijloacele de subzistență ale populației.
Fig. 1
Suprafață afectata de fenomenul de ariditate la nivelul României. Perioada de analiză: Aprilie-Septembrie.
%201.png)
.jpg)
Seceta
Ce este seceta și cum o măsurăm?
Ce este seceta și cum o măsurăm?
Seceta este un fenomen natural caracterizat printr-o disponibilitate de apă sub medie pe o perioadă extinsă.
Există cinci tipuri principale de secetă: seceta meteorologică (deficit de precipitații), seceta agricolă (insuficiența apei în sol în timpul sezonului de vegetație), seceta hidrologică (deficite în debitele râurilor și în alimentarea apelor subterane), seceta ecologică (deficit de apă care afectează ecosistemele și serviciile ecosistemice), și seceta socio-economică (impactul secetei asupra cererii și ofertei de bunuri economice).
În mod tradițional, seceta a fost asociată în principal cu un deficit de precipitații. Cu toate acestea,creșterea temperaturilor determinată de schimbările climatice amplifică condițiile de secetă prin creșterea ratelor de evaporare și reducerea umidității solului, chiar și atunci când precipitațiile rămân relativ stabile. Asta înseamnă că anumite zone se pot confrunta cu condiții similare secetei, chiar și fără o scădere semnificativă a precipitațiilor. În consecință, încorporarea temperaturii în definițiile secetei este vitală pentru evaluarea precisă a gravității și a impactului secetei, precum și pentru elaborarea unor strategii eficiente de adaptare și atenuare.
Atlasul Indicilor de Secetă (WMO și GWP2016) include 41 de indici folosiți de agențiilede monitorizare globală pentru a puteamăsura și defini fenomenul de secetă. Însă, indicele standardizat de precipitații și evapotranspirație (SPEI) pe care îl utilizăm în această analiză, oferă o evaluare mai completă a secetei, pentru că ia în considerare echilibrul dintre precipitații și evapotranspirația potențială (PET).
Temperaturile ridicate cresc evapotranspirația și agravează condițiile de secetă, chiar și în zonele unde precipitațiile sunt normale. Acest lucru face ca SPEI să fie deosebit de util pentru evaluarea secetei agricole, deoarece temperaturile ridicate accelerează consumul de apă al culturilor, crescând vulnerabilitatea acestora la secetă. Importanța temperaturii în evaluarea secetei a devenit și mai evidentă în ultimele decenii, datorită impactului schimbărilor climatice.
Există cinci tipuri principale de secetă: seceta meteorologică (deficit de precipitații), seceta agricolă (insuficiența apei în sol în timpul sezonului de vegetație), seceta hidrologică (deficite în debitele râurilor și în alimentarea apelor subterane), seceta ecologică (deficit de apă care afectează ecosistemele și serviciile ecosistemice), și seceta socio-economică (impactul secetei asupra cererii și ofertei de bunuri economice).
În mod tradițional, seceta a fost asociată în principal cu un deficit de precipitații. Cu toate acestea,creșterea temperaturilor determinată de schimbările climatice amplifică condițiile de secetă prin creșterea ratelor de evaporare și reducerea umidității solului, chiar și atunci când precipitațiile rămân relativ stabile. Asta înseamnă că anumite zone se pot confrunta cu condiții similare secetei, chiar și fără o scădere semnificativă a precipitațiilor. În consecință, încorporarea temperaturii în definițiile secetei este vitală pentru evaluarea precisă a gravității și a impactului secetei, precum și pentru elaborarea unor strategii eficiente de adaptare și atenuare.
Atlasul Indicilor de Secetă (WMO și GWP2016) include 41 de indici folosiți de agențiilede monitorizare globală pentru a puteamăsura și defini fenomenul de secetă. Însă, indicele standardizat de precipitații și evapotranspirație (SPEI) pe care îl utilizăm în această analiză, oferă o evaluare mai completă a secetei, pentru că ia în considerare echilibrul dintre precipitații și evapotranspirația potențială (PET).
Temperaturile ridicate cresc evapotranspirația și agravează condițiile de secetă, chiar și în zonele unde precipitațiile sunt normale. Acest lucru face ca SPEI să fie deosebit de util pentru evaluarea secetei agricole, deoarece temperaturile ridicate accelerează consumul de apă al culturilor, crescând vulnerabilitatea acestora la secetă. Importanța temperaturii în evaluarea secetei a devenit și mai evidentă în ultimele decenii, datorită impactului schimbărilor climatice.
Ce se întâmplă cu secetele în România?
Datele pentru România indică că cea mai mare parte a țării prezintă o tendință semnificativă de uscare în ultimii 76 de ani (Figura 19). Dacă ne uităm datele ce caracterizează condițiile de secetă acumulate pe o perioada de 12 luni putem observa că cele mai afectate zone, în care tendința de uscare este semnificativă din punct de vedere statistic, sunt cele din afara Arcului Carpatic, și anume partea de sud și de est a țării.
Fig. 2
O tendință generală de uscare pe întreg teritoriul României în decursul ultimilor 66 de ani, Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (nivel de încredere de 99 %).Sursa date: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018)
%201%20(1).png)
Fig. 3
Evoluția temporală a procentului de suprafață afectată de secetă la nivelul României pentru SPEI12, pentru trei categorii de severitate asecetei: moderată (galben), severă (portocaliu) și extremă (roșu închis). Sursa date: TerraClim.
%201%20(2).png)
Am analizat, de asemenea, și evoluția perioadelor de secetă în România între ianuarie 1901 și iulie 2025, pe baza datelor de la 19 stații meteorologice care au observații de temperatură și precipitații pe termen lung.
Figura 4 prezintă indicele standardizat de precipitații și evapotranspirație (SPEI-12) pe 12 luni, din ianuarie 1901 până în iulie 2025. Tendința negativă vizibilă în linia albastră netezită, în special începând cu anii 1980, indică o schimbare pronunțată către condiții de secetă mai frecvente și mai severe, cu o accelerare după începutul anilor 2000. SPEI-12 integrează atât deficitele de precipitații, cât și creșterea cererii de evaporare atmosferică (AED), aceasta din urmă fiind puternic influențată de creștereatemperaturilor.
Valorile SPEI negative tot mai accentuate, observate după anul 2000, arată că secetele sunt determinate și de creșterea temperaturilor. Astfel, cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între martie 2022 și iulie 2025, durând 41 de luni și atingând apogeul în august 2024.
Figura 4 prezintă indicele standardizat de precipitații și evapotranspirație (SPEI-12) pe 12 luni, din ianuarie 1901 până în iulie 2025. Tendința negativă vizibilă în linia albastră netezită, în special începând cu anii 1980, indică o schimbare pronunțată către condiții de secetă mai frecvente și mai severe, cu o accelerare după începutul anilor 2000. SPEI-12 integrează atât deficitele de precipitații, cât și creșterea cererii de evaporare atmosferică (AED), aceasta din urmă fiind puternic influențată de creștereatemperaturilor.
Valorile SPEI negative tot mai accentuate, observate după anul 2000, arată că secetele sunt determinate și de creșterea temperaturilor. Astfel, cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între martie 2022 și iulie 2025, durând 41 de luni și atingând apogeul în august 2024.
Fig. 4
Evoluția indicelui standardizat al precipitațiilor evapotranspirației la 12 luni (SPEI-12) pentru perioada ianuarie 1901 – iulie 2025. Valorile negative indică condiții de secetă, iar cele pozitive perioade umede. Liniile orizontale marchează pragurile de severitate ale secetei: moderată (−1), severă (−1.5) și extremă (−2). Linia albastră reprezintă media mobilă la 11 ani, evidențiind tendințele pe termen lung.
%201%20(3).png)
În Figura 5 sunt reprezentate doar perioadele de secetă moderată, severă și extremă (valorile negative ale indicelui SPEI12) la toate cele 19 stații cu date observaționale lungi.
Fig. 5
Evoluția temporala a fenomenului de secetă, pe trei categorii (moderată, severă și extremă), pe baza indicelui SPEI12 la 19 stații cu observațiipe termen lung de pe teritoriul României. Numele stațiilor analizate este indicat în fiecare panel. Fiecare panel arată evoluția fenomenului de secetăpe o perioada de cate 25 de ani. a) Perioada 1901 – 1925; b) Perioada 1926 – 1950; c) Perioada 1951 – 1975; d) Perioada 1976 – 2000 si e) Perioada 2001 – Iulie 2025.
%201%20(4).png)
Multe din secetele identificate de-a lungul ultimilor 125 de ani au afectat întreaga țară. Creșterea frecvenței secetelor grave în ultimele decenii este evidentă la fiecare stație individuală. Cea mai lungă secetă a fost înregistrată între martie 2022 și iulie 2025, durând 41 de luni și atingând apogeul în august 2024. Al doilea cel mai longeviv eveniment (30 de luni) a avut loc între octombrie 2018 și martie 2021, atingând apogeul în mai 2020. Al treilea cel mai grav eveniment, ca durată (22 luni), a avut loc între octombrie 1945 și iulie 1947. Toate aceste evenimente au fost însoțite de valuri de căldură foarte lungi și intense, mai ales în perioadele de vârf ale secetei.
.jpg)
Seceta în Europa
În perioada 2018-2024, Europa s-a confruntat cu o serie de condiții meteorologice calde și uscate, cu consecințe socio-economice și de mediu semnificative. În 2018, seceta a afectat Europa centrală și de nord, cu un bilanț hidric excepțional de negativ în primăvară/vară.
În Europa centrală, peste 34% din suprafață este utilizată pentru agricultură, iar 52% din întreaga regiune a suferit de secetă severă până la extremă, în timp ce 20% a fost afectată de secetă extremă.
Început în 2018 în centrul Europei, acest eveniment s-a deplasat către estul Europei, ajungând în primăvara/vara anului 2020, la categoria de secetă extremă la nivelul țării noastre.
Dacă ne referim la perioade mai îndelungate(cum ar fi SPEI12), evoluția acestui eveniment a început spre sfârșitul anului 2018 și a fost determinată în principal de temperaturile record și de creșterea evaporării în regiunea europeană pe parcursul verii 2018. În octombrie 2018, teritoriul României a fost afectat în proporție de 100% de secetă moderată (pe baza SPEI12), 96% de secetă severă și în proporție de 67% de seceta extremă.
Acest eveniment a durat 30 de luni, perioadă în care s-au înregistrat pagube semnificative pentru agricultură și economie, atât la nivelul României, cât și la nivelul Europei. În mai 2020, la momentul maxim la intensității calculate pe baza datelor la nivelul României, acest eveniment afecta atât întregul teritoriu al Europei centrale, cât și al celei de est, având intensitatea maximă în nord-vestul României și vestul Ucrainei.
Începând cu primăvara anului 2022, regiuni întinse din Europa s-au confruntat cu secete severe care au afectat negativ atât viața oamenilor, cât și mediul. Temperaturile de vară din 2022 și 2023 au atins niveluri fără precedent pe întregul continent, conform datelor colectate de Copernicus Climate Change Service. Începuturile secetei au fost evidente încă din iarna 2021-2022, care a fost anormal de caldă și uscată în sudul și estul Europei. Temperaturile calde de primăvară din cea mai mare parte a Europei au înrăutățit condițiile de secetă. Cele mai afectate zone au fost Franța, Italia, Germania, Polonia, Cehia și țările balcanice. Temperaturile ridicate au accelerat evaporarea din sol și din corpurile de apă, dăunând ecosistemelor și crescând nevoia de irigații. Această vreme caldă și uscată timpurie a pus presiune pe resursele de apă deja scăzute, lăsând îngrijorări pentru lunile următoare.
În timpul verii, un sistem persistent de înaltă presiune deasupra Europei a creat un dom de căldură, capturând aerul cald și blocând sistemele care transportă umiditatea. Temperaturile au atins valori record, uscând solul, dăunând culturilor și alimentând incendiile de vegetație. În România, maximul secetei a fost atins în iulie 2022 (Figura 6b), când 96% din suprafața țării era acoperită de secetă moderată, 87% era acoperită de secetă severă și 73% era acoperită de secetă extremă. Acest eveniment a început în martie 2022, și continuă și în prezent (Figura 6c). Atât în cazul secetei din 2018 și 2020, cât și în cazul secetei din 2022 și 2023, mai mult de 50% din continentul European s-a confruntat cu condiții de secetă cel puțin moderate.
Dacă ne referim la perioade mai îndelungate(cum ar fi SPEI12), evoluția acestui eveniment a început spre sfârșitul anului 2018 și a fost determinată în principal de temperaturile record și de creșterea evaporării în regiunea europeană pe parcursul verii 2018. În octombrie 2018, teritoriul României a fost afectat în proporție de 100% de secetă moderată (pe baza SPEI12), 96% de secetă severă și în proporție de 67% de seceta extremă.
Acest eveniment a durat 30 de luni, perioadă în care s-au înregistrat pagube semnificative pentru agricultură și economie, atât la nivelul României, cât și la nivelul Europei. În mai 2020, la momentul maxim la intensității calculate pe baza datelor la nivelul României, acest eveniment afecta atât întregul teritoriu al Europei centrale, cât și al celei de est, având intensitatea maximă în nord-vestul României și vestul Ucrainei.
Începând cu primăvara anului 2022, regiuni întinse din Europa s-au confruntat cu secete severe care au afectat negativ atât viața oamenilor, cât și mediul. Temperaturile de vară din 2022 și 2023 au atins niveluri fără precedent pe întregul continent, conform datelor colectate de Copernicus Climate Change Service. Începuturile secetei au fost evidente încă din iarna 2021-2022, care a fost anormal de caldă și uscată în sudul și estul Europei. Temperaturile calde de primăvară din cea mai mare parte a Europei au înrăutățit condițiile de secetă. Cele mai afectate zone au fost Franța, Italia, Germania, Polonia, Cehia și țările balcanice. Temperaturile ridicate au accelerat evaporarea din sol și din corpurile de apă, dăunând ecosistemelor și crescând nevoia de irigații. Această vreme caldă și uscată timpurie a pus presiune pe resursele de apă deja scăzute, lăsând îngrijorări pentru lunile următoare.
În timpul verii, un sistem persistent de înaltă presiune deasupra Europei a creat un dom de căldură, capturând aerul cald și blocând sistemele care transportă umiditatea. Temperaturile au atins valori record, uscând solul, dăunând culturilor și alimentând incendiile de vegetație. În România, maximul secetei a fost atins în iulie 2022 (Figura 6b), când 96% din suprafața țării era acoperită de secetă moderată, 87% era acoperită de secetă severă și 73% era acoperită de secetă extremă. Acest eveniment a început în martie 2022, și continuă și în prezent (Figura 6c). Atât în cazul secetei din 2018 și 2020, cât și în cazul secetei din 2022 și 2023, mai mult de 50% din continentul European s-a confruntat cu condiții de secetă cel puțin moderate.
%201.png)
Fig. 6
Comparație spațială a principalelor secete, la nivelul României. Prezentate sunt doar lunile când s-a atins maximul, în termeni de intensitate,pentru primele 3 evenimente analizate pentru perioada 1958 – 2024. a) SPEI12 - Mai 2020; b) SPEI12 - Iulie 2022 si c) August 2024. Valorile de culoare verde indică regiunile afectate de un excedent de umezeală/precipitații, în timp ce valorile de culoare maro indică regiunile afectate de secetă. Sursa date: TerraClim
În ultimul mileniu, pe bază de date indirecte (de exemplu, compoziția izotopului stabil de oxigen în celuloza inelelor anuale din pădurile din Munții Călimani) s-a arătat că tendința de uscare din estul Europei din secolele 20 și 21 este fără precedent în ultimii 700 de ani și că această tendință a fost indusă de o schimbare semnificativă în circulația atmosferică și de creșterea temperaturii.
.jpg)
Scenarii de viitor: Seceta în România
Datele climatice istorice recente relevă o tendință îngrijorătoare: secetele devin mai frecvente, mai severe și mai prelungite în multe părți ale lumii din cauza creșterii temperaturilor, inclusiv în România. Această schimbare a tiparelor hidroclimatice provoacă schimbări semnificative, cu consecințe profunde atât pentru ecosistemele naturale, cât și pentru societățile umane.
Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației. Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5).
Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI 12 (care consideră atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031-2050), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 7a și 7b).
Spre sfârșitul secolului 21, schimbările observate pe baza scenariului moderat indică o uscare semnificativă în jumătatea sudică a țării și o uscare slabă, dar nesemnificativă, în jumătatea nordică. Schimbările obținute pentru scenariul cu emisii ridicate indică o tendință generală de uscare semnificativă în întreaga țară, cu cea mai mare magnitudine în jumătatea de sud a țării (Figura 7c si 7d).
În general, regiunile cele mai afectate de secetă, mai ales în a doua jumătate a secolului 21, sunt aceleași care în viitor vor înregistra temperaturi mult mai ridicate și mai multe valuri de căldură. Temperaturile mai ridicate din viitor vor duce probabil la creșterea frecvenței și a magnitudinii secetelor agricole pe întreg teritoriul României, deoarece creșterile evapotranspirației rezultate vor depăși creșterile prognozate ale precipitațiilor. Având în vedere că temperatura joacă un rol din ce în ce mai important în secetele moderne și viitoare, secetele din trecut sunt probabil analogii imperfecteale evenimentelor viitoare. În timp ce secetele istorice au fost cauzate de deficitul de precipitații, temperaturile mai ridicate contribuie din ce în ce mai mult la secarea solului, la debitul cursurilor de apă și la riscul și exacerbarea fenomenului de secetă.
Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației. Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5).
Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI 12 (care consideră atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031-2050), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 7a și 7b).
Spre sfârșitul secolului 21, schimbările observate pe baza scenariului moderat indică o uscare semnificativă în jumătatea sudică a țării și o uscare slabă, dar nesemnificativă, în jumătatea nordică. Schimbările obținute pentru scenariul cu emisii ridicate indică o tendință generală de uscare semnificativă în întreaga țară, cu cea mai mare magnitudine în jumătatea de sud a țării (Figura 7c si 7d).
În general, regiunile cele mai afectate de secetă, mai ales în a doua jumătate a secolului 21, sunt aceleași care în viitor vor înregistra temperaturi mult mai ridicate și mai multe valuri de căldură. Temperaturile mai ridicate din viitor vor duce probabil la creșterea frecvenței și a magnitudinii secetelor agricole pe întreg teritoriul României, deoarece creșterile evapotranspirației rezultate vor depăși creșterile prognozate ale precipitațiilor. Având în vedere că temperatura joacă un rol din ce în ce mai important în secetele moderne și viitoare, secetele din trecut sunt probabil analogii imperfecteale evenimentelor viitoare. În timp ce secetele istorice au fost cauzate de deficitul de precipitații, temperaturile mai ridicate contribuie din ce în ce mai mult la secarea solului, la debitul cursurilor de apă și la riscul și exacerbarea fenomenului de secetă.
.jpg)
%201%20(1).png)
Fig. 7
Anomaliile medii ale indicelui de seceta SPEI12 Decembrie. În a) și b) hărțile arată schimbările SPEI12 Decembrie pentru perioada 2031-2050, iar în c) și d) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2051-2100. Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP4.5), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5).În a), b), c) si d) schimbările sunt raportate la perioada 1971 – 2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație).
Sursa date: RoClib
Sursa date: RoClib
.jpg)
Evoluția precipitațiilor în perioada 1958-2024
Maximul anual al precipitațiilor în România se înregistrează în lunile mai-iunie, cu un ușor decalaj în zona montană, unde vârful este atins în lunile iunie-iulie. În contrast, minimul anual de precipitații apare în lunile de iarnă, în special în ianuarie și februarie. Spre deosebire de temperatură, cantitatea de precipitații nu a prezentat variații semnificative în ultimii 67 de ani, atât din punct de vedere climatologic (Figura 8), cât și raportat la anii anteriori (Figura 9). Analiza cantității de precipitații arată că, deși există o variabilitate între perioadele analizate, aceasta se manifestă atât în media multianuală, cât și în fiecare lună în parte.
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020).
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020).
Fig. 8
Ciclul anual al cantităților de precipitații pentru patru perioade climatologice: 1961-1990 (portocaliu); 1971-2000 (verde deschis), 1981-2010 (gri) și 1991-2000 (verde închis). De asemenea, este indicată și cantitatea anuală de precipitații pentru fiecare perioadă climatologică în partea dreapta de sus. Sursa datelor: TerraClim
%201%20(5).png)
.jpg)
La nivel regional, partea de est și nord-est a țării a înregistrat un deficit de precipitații în ultimii 67 de ani, în timp ce sud-vestul, vestul și centrul țării au înregistrat un excedent. Totuși, aceste tendințe nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Precipitațiile sezoniere nu arată tendințe clare sau constante. Astfel, dacă ne uităm la cele patru anotimpuri, putem vedea că:
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020).
Iarna: Cel mai umed sezon de iarnă a fost înregistrat în anul 1970, cu 200,5 mm de precipitații, urmat de iarna din 2010, care a înregistrat 187,1 mm. În schimb, cea mai uscată iarnă a avut loc în 2002, cu doar 60 mm de precipitații, urmată de iarna din 1974, cu 62,4 mm. În ultimii 67 de ani, tendința generală pentru iarnă arată o creștere a cantităților de precipitații, în special în sudul și nord-vestul țării, în timp ce în estul României se observă o ușoară scădere.
Primăvara: În ceea ce privește primăvara, nu există schimbări semnificative ale cantităților de precipitații în ultimii 67 de ani. La nivel regional, se observă o tendință ușor negativă, dar nesemnificativă, în estul și sudul țării, o tendință pozitivă, dar nesemnificativă, în interiorul arcului carpatic.
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020).
Iarna: Cel mai umed sezon de iarnă a fost înregistrat în anul 1970, cu 200,5 mm de precipitații, urmat de iarna din 2010, care a înregistrat 187,1 mm. În schimb, cea mai uscată iarnă a avut loc în 2002, cu doar 60 mm de precipitații, urmată de iarna din 1974, cu 62,4 mm. În ultimii 67 de ani, tendința generală pentru iarnă arată o creștere a cantităților de precipitații, în special în sudul și nord-vestul țării, în timp ce în estul României se observă o ușoară scădere.
Primăvara: În ceea ce privește primăvara, nu există schimbări semnificative ale cantităților de precipitații în ultimii 67 de ani. La nivel regional, se observă o tendință ușor negativă, dar nesemnificativă, în estul și sudul țării, o tendință pozitivă, dar nesemnificativă, în interiorul arcului carpatic.
.jpg)
Fig. 9
a) Evoluția temporală a cantităților de precipitații medii anuale, mediate la nivelul României și tendința liniară corespunzătoare (linia roșie); b)Tendința liniară a cantităților de precipitații la nivel de țară; c) ca în a) dar pentru sezonul de iarnă (DIF); d) ca în b) dar pentru sezonul de iarna (DIF); e) ca în a) dar pentru sezonul de primăvară (MAM); f) ca în b) dar pentru sezonul de primăvară (MAM); g) ca în a) dar pentru sezonul de vară (IIA); h) ca în b) dar pentru sezonul de vară (IIA); i) ca în a) dar pentru sezonul de toamnă (SON); j) ca în b) dar pentru sezonul de toamnă (SON). În b), d), f) și h) zonele hașurate indică o tendință semnificativă din punct de vedere statistic, la nivelul de semnificație de 99%. Sursa datelor: TerraClim.
%201%20(6).png)
Vara: Vara este singurul sezon care arată o tendință negativă clară în cantitățile de precipitații, atât la nivel național, cât și regional. Cea mai ploioasă vară de la 1958 încoace a fost cea din 1969, cu 348,8 mm de precipitații, în timp ce cea mai secetoasă vară a fost în anul 2000, cu doar 129,1 mm. Zonele cele mai afectate de deficitul de precipitații se află în nordul și nord-estul țării.
Primăvara: Spre deosebire de vară, toamna prezintă o tendință pozitivă a cantităților de precipitații, atât la nivel național, cât și regional. Cele mai mari excedente de precipitații, de aproximativ 50 mm în decurs de 67 de ani, sunt înregistrate în interiorul arcului carpatic.
Este important de menționat că, deși există aceste tendințe sezoniere, ele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Cu toate că nu se observă creșteri notabile în cantitățile sezoniere de precipitații, diferențele regionale sunt influențate în mare măsură de configurația Munților Carpați.
Primăvara: Spre deosebire de vară, toamna prezintă o tendință pozitivă a cantităților de precipitații, atât la nivel național, cât și regional. Cele mai mari excedente de precipitații, de aproximativ 50 mm în decurs de 67 de ani, sunt înregistrate în interiorul arcului carpatic.
Este important de menționat că, deși există aceste tendințe sezoniere, ele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Cu toate că nu se observă creșteri notabile în cantitățile sezoniere de precipitații, diferențele regionale sunt influențate în mare măsură de configurația Munților Carpați.
.jpg)
Precipitațiile în România până la finalul secolului 21
În România, modificările preconizate ale precipitațiilor anuale și lunare, până la sfârșitul secolului 21, variază de la scăderi semnificative la creșteri semnificative, în funcție de regiune. Schimbările viitoare ale precipitațiilor anuale indică faptul că jumătatea nordică a României ar putea înregistra precipitații excedentare, în timp ce jumătatea sudică ar putea înregistra deficit de precipitații, în viitor. Pe de altă parte, ambele scenarii considerate, indică o creștere semnificativă a temperaturii medii până la sfârșitul secolului 21.
Figura 10 ilustrează fluctuațiile anuale și sezoniere ale cantităților de precipitații anualeîn România din 1971 până în 2100, pentru scenariul RCP cu emisii medii (RCP4.5, linia verde) și scenariul RCP cu emisii ridicate (RCP8.5, linia albastră). Spre deosebire devariabilitatea și schimbările obținute în cazul temperaturii medii, în cazul cantităților deprecipitații nu există diferențe semnificative între cele două scenarii, în ceea ce privește evoluția cantităților de precipitații până la sfârșitul secolului 21. În Figura 10 am analizat cinci intervale: cele patru anotimpuri climatice (iarna – DJF, primăvara – MAM, vara – JJA, toamna – SON) și anul întreg, iar fiecare panou afișează atât variațiile anuale, cât și tendințele liniare corespunzătoare pentru perioada 2006–2100.
Analizând pe sezoane, se remarcă o creștere a precipitațiilor în toamnă pentru ambele scenarii, mai ales în cazul RCP4.5 (+9.1 mm), ceea ce ar putea indica o sezonalitate mai accentuată a regimului de umiditate. Iarna și primăvara au tendințe ușor pozitive în ambele scenarii, dar cu magnitudini mici și incertitudini vizibile în variabilitate. În schimb, vara (IUN-AUG) arată o tendință ușor negativă sau stabilă: −0.5 mm în RCP4.5 și −6.1 mm în RCP8.5, sugerând riscuri crescute de secetă estivală în cazul unui scenariu de emisii ridicate.
Figura 10 ilustrează fluctuațiile anuale și sezoniere ale cantităților de precipitații anualeîn România din 1971 până în 2100, pentru scenariul RCP cu emisii medii (RCP4.5, linia verde) și scenariul RCP cu emisii ridicate (RCP8.5, linia albastră). Spre deosebire devariabilitatea și schimbările obținute în cazul temperaturii medii, în cazul cantităților deprecipitații nu există diferențe semnificative între cele două scenarii, în ceea ce privește evoluția cantităților de precipitații până la sfârșitul secolului 21. În Figura 10 am analizat cinci intervale: cele patru anotimpuri climatice (iarna – DJF, primăvara – MAM, vara – JJA, toamna – SON) și anul întreg, iar fiecare panou afișează atât variațiile anuale, cât și tendințele liniare corespunzătoare pentru perioada 2006–2100.
Analizând pe sezoane, se remarcă o creștere a precipitațiilor în toamnă pentru ambele scenarii, mai ales în cazul RCP4.5 (+9.1 mm), ceea ce ar putea indica o sezonalitate mai accentuată a regimului de umiditate. Iarna și primăvara au tendințe ușor pozitive în ambele scenarii, dar cu magnitudini mici și incertitudini vizibile în variabilitate. În schimb, vara (IUN-AUG) arată o tendință ușor negativă sau stabilă: −0.5 mm în RCP4.5 și −6.1 mm în RCP8.5, sugerând riscuri crescute de secetă estivală în cazul unui scenariu de emisii ridicate.
Fig. 10
a) Evoluția temporala a cantităților de precipitații sezoniere și anuale, mediată la nivelul României, pentru scenariul cu emisii medii (RCP45, linia verde) și pentru scenariul cu emisii ridicate (RCP85, linia albastră). Sursa date: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).TerraClim.
%201%20(7).png)
La nivel anual, se observă o tendință ușoară de creștere, dar nesemnificativă din punct de vedere statistic, a precipitațiilor în scenariul RCP4.5 (+16.2 mm), în timp ce scenariul RCP8.5 indică o creștere mult mai modestă (+5.8 mm), sugerând o posibilă reducere a aportului de apă în condiții de încălzire intensificată. Această diferență între scenarii subliniază faptul că scenariile de dezvoltare joacă un rol semnificativ în determinarea regimului pluviometric viitor. În ansamblu, conform rezultatelor prezentate în figura 10, se evidențiază o creștere modestă sau stagnare a precipitațiilor anuale totale, dar cu o redistribuire sezonieră semnificativă: mai multă ploaie în toamnă și primăvară, și tendință spre uscăciune vara. Acest tipar este coerent cu semnale regionale din sud-estul Europei și are implicații importante pentru agricultură, apă și riscuri hidrologice. Tendințele liniare sunt în general slabe, ceea ce subliniază importanța variabilității interanuale și a fenomenelor extreme, care nu sunt captate de medii climatice.
Dacă ne uităm la teritoriile afectate, ambele scenarii indică o creștere a cantităților anuale de precipitații până la sfârșitul secolului 21 în jumătatea nordică a țării. În cazul scenariului mediu, se preconizează o creștere a cantităților anuale de precipitații în jumătatea nordică a țării, această creștere fiind mai pronunțată în ultima parte a secolului 21 (de exemplu, 2071 – 2100). În ceea ce privește scenariul RCP8.5, creșterile în cantitățile anuale de precipitații sunt mai mari în raport cu RCP4.5 în partea nordică a țării, în timp ce în partea sudică, scenariul RCP8.5 indică o scădere, nesemnificativă, a precipitațiilor anuale. Această analiză ne indică că partea de nord a țării va deveni mai umedă, pe măsură ce clima globală se va încălzi, în timp ce în partea sudică vom avea un deficit de precipitații.
Dacă ne uităm la teritoriile afectate, ambele scenarii indică o creștere a cantităților anuale de precipitații până la sfârșitul secolului 21 în jumătatea nordică a țării. În cazul scenariului mediu, se preconizează o creștere a cantităților anuale de precipitații în jumătatea nordică a țării, această creștere fiind mai pronunțată în ultima parte a secolului 21 (de exemplu, 2071 – 2100). În ceea ce privește scenariul RCP8.5, creșterile în cantitățile anuale de precipitații sunt mai mari în raport cu RCP4.5 în partea nordică a țării, în timp ce în partea sudică, scenariul RCP8.5 indică o scădere, nesemnificativă, a precipitațiilor anuale. Această analiză ne indică că partea de nord a țării va deveni mai umedă, pe măsură ce clima globală se va încălzi, în timp ce în partea sudică vom avea un deficit de precipitații.
%201%20(2).png)
Fig. 11
a) Evoluția temporala și b), c), d) și e) - schimbările cantităților de precipitații anuale. În b) și c) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2031-2050, iar în d) și e) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2071-2100. Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP45), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP85). În b), c), d) și e) schimbările sunt raportate la perioada 1971-2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație).
Sursa date: RoClib
Sursa date: RoClib
Pe măsură ce clima se încălzește, va crește inevitabil probabilitatea ca precipitațiile să cadă mai mult sub formă de ploaie, decât de zăpadă. Această tendință este confirmată de scăderea semnificativă a stratului de zăpadă observată în România în ultimii 60 de ani. Aceste constatări sunt în concordanță cu cea de-a șasea evaluare a raportului IPCC, care prevede o creștere a precipitațiilor medii anuale la latitudini înalte și medii până la sfârșitul secolului, în scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Creșterea preconizată a precipitațiilor la aceste latitudini este o caracteristică comună a modelelor climatice și poate fi explicată prin creșterea semnificativă a vaporilor de apă în atmosferă, care se așteaptă să fie cauzată de încălzirea globală.
.jpg)
Proiecțiile climatice sugerează o continuare a încălzirii
România a avut o creștere semnificativă a temperaturilor medii în ultimele decenii, în linie cu fenomenul global de încălzire. Între 1958 și 2024, temperatura medie anuală, la nivelul României, a crescut cu aproximativ 2,38°C.
Aceste schimbări au dus la valuri de căldură mai frecvente și prelungite, în special în lunile de vară, caracterizate prin temperaturi extrem de ridicate și umiditate crescută, care afectează sănătatea, agricultura și ecosistemele.
În plus, riscul de secetă a crescut semnificativ, majoritatea valurilor de căldură din ultimele două decenii fiind însoțite de secete severe, exacerbând dificultățile economice și impactul asupra biodiversității.
Seceta, prin precipitații reduse, influențează agricultura, producția de energie și aprovizionarea cu apă. Combinația dintre temperaturile ridicate și secetă agravează deficitul de apă, punând în pericol ecosistemele și producția agricolă.
Pe lângă temperaturile extreme înregistrate de-a lungul lui 2024, acest an a fost marcat de o variabilitate extremă a precipitațiilor în România. Vara 2024 nu a fost doar extrem de caldă, dar a fost și extrem de secetoasă, cu un deficit de precipitații de -52.4mm sub media climatologică a perioadei de referință (1971 – 2000). Totuși, fenomene izolate au perturbat acest tablou general. La sfârșitul lunii august (30–31 august), o ciclogeneză staționară la Marea Neagră a generat ploi torențiale în Dobrogea. Orașe precum Mangalia, Agigea, Tuzla și Eforie au înregistrat precipitații de până la 225,9 mm în 24 de ore, cu valori de 145 mm și 118 mm în Agigea și Tuzla, respectiv.
↗Aceste precipitații extreme au provocat inundații locale, dar cu impact semnificativ asupra infrastructurii și zonelor rezidențiale. Mai târziu, în septembrie, furtuna Boris a adus ploi abundente ce au afectat Moldova și nord‐estul României, generând inundații severe. În aceste regiuni, precipitațiile pe durata a patru zile au atins nivele excepționale, contribuind la depășirea pragurilor de inundație în rețeaua hidrografică și afectând comunități întinse. În ansamblu, distribuția pluviometrică în 2024 a fost foarte neuniformă: precipitații extrem de reduse pe timpul verii, urmate de perioade scurte de precipitații intense și izolate. Această variabilitate accentuată reflectă tendințele regionale de schimbare a ciclului hidrologic și evidențiază vulnerabilitatea țării la fenomene climatice extreme legate de schimbările globale.
↗Aceste precipitații extreme au provocat inundații locale, dar cu impact semnificativ asupra infrastructurii și zonelor rezidențiale. Mai târziu, în septembrie, furtuna Boris a adus ploi abundente ce au afectat Moldova și nord‐estul României, generând inundații severe. În aceste regiuni, precipitațiile pe durata a patru zile au atins nivele excepționale, contribuind la depășirea pragurilor de inundație în rețeaua hidrografică și afectând comunități întinse. În ansamblu, distribuția pluviometrică în 2024 a fost foarte neuniformă: precipitații extrem de reduse pe timpul verii, urmate de perioade scurte de precipitații intense și izolate. Această variabilitate accentuată reflectă tendințele regionale de schimbare a ciclului hidrologic și evidențiază vulnerabilitatea țării la fenomene climatice extreme legate de schimbările globale.
Fig. 12
Cantitățile lunare de precipitații la nivelul României (mediate la 65 de stații meteorologice): climatologie (culoarea albastră) și anul 2024 (culoarea portocalie pentru luni cu deficit de precipitații și culoarea verde pentru lunile cu excedent de precipitații).
%201%20(8).png)
Schimbările climatice din România sunt susținute de date științifice robuste, precum măsurători meteorologice pe termen lung, modele climatice și studii de atribuire. Aceste cercetări indică faptul că emisiile de gaze cu efect de seră, generate de activitățile umane, împreună cu variabilitatea naturală, sunt printre cauzele principale ale încălzirii și creșterii fenomenelor extreme. Valurile de căldură și seceta provoacă stres în culturi, reducând randamentele și amplificând riscul incendiilor, iar deficitul de apă poate afecta grav agricultura și ecosistemele vulnerabile, cum ar fi pădurile și zonele umede, cu un impact direct asupra biodiversității.
Proiecțiile climatice sugerează o continuare a încălzirii și o intensificare a fenomenelor extreme, inclusiv valuri de căldură și secete, ceea ce va impune eforturi semnificative de adaptare și reducere a emisiilor.
Este necesară adoptarea unor măsuri proactive pentru a proteja ecosistemele și comunitățile vulnerabile. România este printre țările afectate profund de schimbările climatice, iar consecințele asupra mediului, agriculturii și sănătății umane sunt semnificative. Înțelegerea cercetărilor științifice și a efectelor potențiale este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de atenuare și adaptare.
Având în vedere ritmul lent al măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, esteimprobabil să limităm încălzirea la 1,5°C, conform Acordului de la Paris. Acest lucru va duce la veri mult mai călduroase, fenomene meteorologice extreme mai frecvente și o necesitate urgentă de a regândi gestionarea resurselor, în special a apei.
Având în vedere ritmul lent al măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, esteimprobabil să limităm încălzirea la 1,5°C, conform Acordului de la Paris. Acest lucru va duce la veri mult mai călduroase, fenomene meteorologice extreme mai frecvente și o necesitate urgentă de a regândi gestionarea resurselor, în special a apei.
Apa va deveni o resursă extrem de prețioasă, iar practicile agricole vor trebui revizuite pentru a face față acestei penurii.
În același timp, vor fi necesare măsuri solide de sănătate publică pentru a face față noilor condiții climatice. Impactul schimbărilor climatice este deja semnificativ și va continua să se agraveze.
Adaptarea la schimbările climatice presupune măsuri pentru reducerea vulnerabilității și exploatarea oportunităților potențiale, însă există numeroase obstacole, precum lipsa informațiilor locale relevante, a finanțării și a tehnologiilor necesare, precum și atitudinile sociale.
Adaptarea la schimbările climatice presupune măsuri pentru reducerea vulnerabilității și exploatarea oportunităților potențiale, însă există numeroase obstacole, precum lipsa informațiilor locale relevante, a finanțării și a tehnologiilor necesare, precum și atitudinile sociale.
autori
.png)
Dr. Monica Ioniță
este cercetătoare în cadrul Grupului de Paleoclimatologie de la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Polare și Marine. Cercetărilor sale sunt axate pe analiza și înțelegerea variabilității și predictibilității potențiale a evenimentelor extreme într-o lume în schimbare, utilizând metode statistice complexe și diferite tipuri de date care acoperă un spectru temporal larg, mergând înapoi cu mii de ani în trecut, acoperind prezentul și extinzând orizontul nostru în viitor. În ultimii ani, a fost, de asemenea, foarte implicată în transferul de știință și tehnologie și în comunicarea generală a problemelor legate de schimbările climatice către public.
.png)
Viorica Nagavciuc
În activitatea mea științifică, m-am îndreptat în mod prioritar către reconstituirea paleoclimatului pe baza unor parametri ai inelelor anuale de creștere a arborilor: lățimea inelelor anuale, densitatea maximă a inelelor anuale, compoziția izotopilor stabili de oxigen și carbon în celuloza inelelor anuale. De asemenea, sunt interesată să studiez variabilitatea și predictibilitatea evenimentelor climatice extreme (de exemplu, inundații, secete, valuri de căldură), precum și impactul lor asupra aspectelor socio-economice.