Dacă ar fi să descriem relația românilor cu schimbările climatice, am putea spune că seamănă puțin cu mersul la dentist: știm că e important, înțelegem că problemele pot deveni serioase dacă nu ne ocupăm de ele, dar parcă tot găsim ceva mai urgent de făcut până când chiar nu mai avem încotro. Ca să fim sinceri până la capăt, nici europenii din alte țări nu sunt neapărat diferiți – și ei recunosc gravitatea crizei climatice, dar atunci când vine vorba despre priorități, și la ei tot facturile, sănătatea și problemele economice sunt primele pe listă.

Când apar evenimente extreme precum secete cumplite, furtuni sau caniculă, și românii, și europenii devin brusc atenți. Doar că, imediat ce criza trece, atenția se întoarce repede spre lucruri mai presante. Schimbările climatice rămân undeva în fundal, ca un zgomot discret care încă nu ne deranjează prea tare rutina zilnică.

Capitolul de față își propune să analizeze în detaliu cum arată preocupările climatice ale românilor în 2025 și cât de similare sunt ele cu cele ale altor europeni. Vom discuta despre diferențele între generații, niveluri educaționale și medii sociale și vom explora modul în care discursul public modelează percepțiile noastre. Vom atinge subiecte precum scepticismul climatic, optimismul surprinzător al românilor față de energia regenerabilă și importanța legăturilor dintre problemele economice și criza climatică.

În cele din urmă, vom încerca să vedem ce am putea face ca schimbările climatice să nu mai fie privite ca o problemă „pentru mâine”, ci să devină o prioritate cotidiană, integrată firesc în conversațiile și deciziile noastre de zi cu zi. Pentru asta, va trebui să spargem tăcerea climatică și să începem un dialog climatic sincer și constant – pentru că, să fim serioși, clima nu va aștepta să ne facem noi timp în program.

Dacă ne uităm la vecinii noștri europeni – Danemarca, Suedia sau Țările de Jos – observăm ceva interesant: clima e pe buzele tuturor, iar politicienii vorbesc despre ea cam cum vorbim noi despre fotbal sau politică. În Danemarca, de exemplu, schimbările climatice au fost vedeta absolută în campania electorală din 2019, depășind chiar și teme populare precum imigrația (Ørsten, 2019). Rezultatul? O lege ambițioasă a climei, ținte precise și o atenție mediatică susținută (State of Green, 2020).

În Suedia, Greta Thunberg și mișcarea Fridays for Future au transformat rapid subiectul climatic într-o prioritate națională, iar suedezii discută acum despre climă cam cum discutăm noi despre vreme (Vowles & Hultman, 2021). Nici Țările de Jos nu stau mai prejos – consensul climatic e solid, iar discuțiile publice sunt constante și bine informate, culminând chiar cu decizii judiciare istorice, precum cazul Urgenda (Painter et al., 2021).

În schimb, în România, schimbările climatice rămân adesea în umbra altor subiecte percepute drept urgente: facturile, sănătatea sau certurile politice de la televizor (E3G, 2019). Politicienii noștri preferă să urmeze discret directivele europene, în loc să inițieze propriile politici climatice ambițioase, iar presa rareori abordează subiectul în profunzime.

Poate că e timpul să învățăm câte ceva din exemplul vecinilor noștri europeni, transformând clima din subiect secundar în prioritate pentru toată lumea. Nu de alta, dar trăim cu toții pe aceeași planetă.

Dacă vă imaginați că românii sunt sceptici sau reticenți față de energia verde, să știți că realitatea e complet alta. Dimpotrivă, suntem printre cei mai mari fani europeni ai panourilor solare și turbinelor eoliene. Nu doar că ne plac aceste soluții „prietenoase cu planeta”, dar avem și convingerea fermă că ne vor ajuta să plătim mai puțin la facturi. Aici chiar stăm foarte bine: conform unui studiu Ipsos din 2024, 61% dintre români cred că politicile guvernului pentru energie regenerabilă vor duce la facturi mai mici – cel mai mare procent din toată Europa. Cine-ar fi crezut că noi suntem optimiștii continentului la capitolul facturi?

Mai mult, suntem în top și la capitolul investiții în panouri solare. 73% dintre români cred că instalarea panourilor solare e o idee excelentă și rentabilă pe termen lung – mai mult decât oricare altă țară europeană, arată studiul Ipsos. Sună grozav, nu? Totuși, dacă-i întrebăm pe români de ce nu-și montează panouri chiar acum, majoritatea ridică mâna timid și spun: „Păi, cam scumpe”. Altfel spus, suntem gata să salvăm planeta, dar n-ar strica să avem puțin sprijin financiar din partea autorităților.

Și încă ceva: românii nu vor doar panouri solare individuale. Același studiu Ipsos arată că aproape trei sferturi dintre noi – 70% – ar fi dispuși să participe la proiecte comunitare de energie regenerabilă, dacă acestea ar fi disponibile local. Așa că, cine știe, poate curând vom vedea panouri și turbine pe blocuri sau cartiere întregi din România, producând energie verde – și asta pentru că românii chiar sunt pregătiți să pună mână de la mână, când vine vorba despre sustenabilitate.

Pe scurt, românii sunt optimiști când vine vorba despre energia verde și tranziția energetică. Dar avem nevoie de sprijin financiar și de politici ambițioase pentru ca entuziasmul să se transforme în realitate. Și poate că, odată ce rezolvăm și partea financiară, vom vedea cum energia verde devine o parte naturală din viața noastră cotidiană – cam la fel de firească precum cafeaua de dimineață.

În România, discuția despre schimbările climatice e cumva blocată într-o zonă de tăcere politicoasă. Știm că lucrurile nu merg bine, dar preferăm să evităm subiectul, ca atunci când evităm discuțiile despre politică la masa de Crăciun. Doar că, spre deosebire de politică, schimbările climatice nu pot fi ignorate fără consecințe reale.

În al doilea rând, avem nevoie ca școala să-și facă temele climatice. Tinerii sunt deja interesați și preocupați (Nistor, 2024), deci de ce să nu le oferim instrumentele potrivite – cursuri, proiecte și informații concrete – ca să poată deveni o generație activă și bine informată în acest dialog?

Și nu în ultimul rând, e nevoie ca scepticismul climatic să fie combătut cu argumente clare și prietenoase, nu cu iritare sau ignorare. Discuțiile relaxate și bine informate pot face minuni în a înlătura confuzia și îndoiala.

Datele oferite de ↗Eurobarometrul (EB) 101.3 ne permit o înțelegere a curentelor de opinie din România, comparativ cu cele existente la nivelul Uniunii Europene, privind cele mai importante probleme percepute la nivel de țară, la nivel personal și la nivelul întregii Uniunii.

Datele ne arată că atât în România cât și la nivel european, opiniile oamenilor sunt puternic dominate de provocările economice cotidiene și de costul vieții. Astfel, românii și ceilalți europeni sunt în consens că inflația și creșterea prețurilor reprezintă cele mai presante probleme actuale. În România, această temă a fost menționată de 43% dintre respondenți ca fiind una dintre cele mai importante două probleme pentru țară, față de media europeană de 38%. La nivel personal, preocuparea pentru costul vieții este și mai pronunțată atât în România (47%) cât și în UE (media UE: 50%).

De asemenea, situația economică și sănătatea ocupă poziții de top în prioritățile respondenților. În România, 27% menționează situația economică printre cele mai importante probleme naționale, față de doar 17% media europeană, evidențiind o accentuare a preocupărilor economice în spațiul public românesc.

Pe de altă parte, probleme precum imigrația sau mediul înconjurător și schimbările climatice apar mai rar menționate explicit în România, comparativ cu media UE.

Este important de reținut că, atunci când respondenții sunt întrebați despre problemele majore la nivelul întregii Uniuni Europene, mențiunile românilor sunt foarte apropiate de cele ale europenilor, cu mici variații. De exemplu, situația internațională – inclusiv războiul din Ucraina – este o preocupare importantă atât pentru români (25%), cât și pentru europeni (21%).

Coeficienții de corelație dintre prioritățile românilor și cele ale europenilor sunt foarte ridicați: 0.88 la nivel de țară, 0.96 la nivel personal și 0.91 la nivel european general. Aceste corelații puternice indică faptul că opiniile publicului din România sunt, în mod fundamental, similare cu cele ale europenilor. Diferențele observate în privința unor teme specifice, precum schimbările climatice, reflectă mai degrabă modul în care spațiul public românesc este dominat de discuțiile legate direct de condițiile economice imediate și nivelul de trai, și mai puțin de subiecte percepute drept mai abstracte sau mai îndepărtate.

Astfel, percepția românilor privind schimbările climatice nu trebuie înțeleasă drept o respingere a importanței subiectului, ci mai degrabă ca o reflectare a unor priorități puternic influențate de contextul economic actual și de discursurile dominante din spațiul public românesc. În acest sens, aceste date pot sprijini elaborarea unor politici și strategii de comunicare climatice adaptate la contextul socio-economic și discursiv specific României.

În România, 5% dintre respondenți menționează schimbările climatice ca fiind printre cele mai importante probleme la nivelul țării, comparativ cu media europeană de 13%. Interesant, atunci când respondenții sunt întrebați despre problemele personale, procentul românilor care menționează mediul și clima crește la 8%, apropiindu-se de media europeană (12%). În schimb, când întrebarea se referă la nivelul întregii Uniuni Europene, proporția românilor care indică schimbările climatice urcă la 10%, față de media UE de 16% (Tabelul 1).

Dacă ne uităm cu atenție la datele europene, observăm o relație interesantă: cu cât o țară oferă cetățenilor săi o calitate mai ridicată a vieții, cu atât oamenii înțeleg mai bine cauzele schimbărilor climatice. Acest lucru devine vizibil dacă analizăm Indicele Dezvoltării Umane (IDU) – un indicator internațional care măsoară atât bunăstarea economică a unei țări, cât și nivelul mediu de educație al populației și speranța medie de viață. Cu alte cuvinte, IDU arată în ce măsură o societate asigură condiții bune de viață și acces extins la cunoaștere și sănătate pentru cetățenii săi.

Țările europene cu IDU ridicat, precum Danemarca, Germania, Olanda sau Suedia, au în general procente mari de cetățeni care declară că activitățile umane provoacă schimbările climatice.

Pe măsură ce ne deplasăm spre țările europene cu un IDU mai scăzut, observăm că identificarea corectă a cauzelor schimbărilor climatice scade. În Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, Bulgaria sau Ungaria, un procent mult mai mic de cetățeni face legătura corectă între acțiunile umane și schimbările climatice. În România, de exemplu, mai puțin de jumătate din populație recunoaște originea umană a schimbărilor climatice.

Acest lucru nu înseamnă că oamenilor nu le pasă sau că sunt dezinteresați. Înseamnă, mai degrabă, că în țări unde problemele economice – precum facturile, sănătatea sau locurile de muncă – domină agenda zilnică, rămâne mai puțin spațiu pentru discuții publice pe teme percepute ca fiind mai abstracte sau mai îndepărtate în timp.

Astfel, datele ne arată că dezvoltarea umană contează în modul în care o societate se raportează la probleme climatice complexe.

Este vizibilă și o asociere între calitatea vieții unei țări și nivelul de alfabetizare științifică al cetățenilor săi. În general, țările cu cel mai ridicat IDU, precum Suedia, Danemarca, Germania, Belgia sau Olanda au și cele mai mari scoruri de alfabetizare științifică (Figura 9). Cetățenii acestor țări trăiesc mai mult, au acces mai larg la educație și beneficiază de condiții economice stabile, iar asta creează premisele ideale pentru ca discuțiile publice să fie nu doar frecvente, ci și bine fundamentate științific.

În contrast, în țările europene cu un IDU mai redus – cum ar fi România, Bulgaria, Grecia sau Cipru – nivelul alfabetizării științifice este mai mic. În România, de exemplu, scorul alfabetizării științifice este printre cele mai reduse din Europa. Acest lucru poate indica o capacitate mai scăzută a spațiului public de a genera dezbateri bazate pe argumente științifice solide și poate explica dificultățile în abordarea unor teme complexe, precum schimbările climatice sau crizele sanitare.

Ce putem observa din aceste date? În primul rând, că dezvoltarea umană contează mult mai mult decât simpla creștere economică. Investind în calitatea vieții cetățenilor, creăm contextul necesar pentru un dialog public bine informat și responsabil.

După ce am luat la bani mărunți datele recente și opiniile cercetătorilor, putem spune că românii sunt cam la fel ca vecinii lor europeni când vine vorba despre schimbările climatice:

În cifre, asta înseamnă că doar 5% dintre români menționează spontan schimbările climatice printre problemele majore ale țării, chiar dacă atunci când vorbim de probleme personale sau europene în general, procentele mai cresc puțin (Eurobarometru 101.3, 2023).

Totuși, când îi întrebăm pe români care e criza cu cel mai mare impact asupra modului în care văd viitorul, 12% dintre ei aleg schimbările climatice. Cu alte cuvinte, clima ne preocupă, dar nu suficient cât să depășească stresul zilnic legat de bani sau sănătate.

Dar hai să complicăm puțin tabloul. Lucrurile arată diferit în funcție de vârstă, educație sau poziționare socială. Dacă i-am întreba astăzi pe tinerii români cât de importante sunt schimbările climatice, probabil că ne-ar răspunde ceva de genul: „Foarte importante! Planeta e în pericol și cineva trebuie să facă ceva urgent!”. Și chiar cred asta: cercetările recente ale Luizei Nistor (2024) arată că studenții și elevii români sunt mai preocupați decât generațiile mai în vârstă și că identifică foarte bine vinovații principali ai crizei climatice – adică exact noi, oamenii.

Mai mult, tinerii cer schimbări radicale și rapide: cursuri obligatorii despre climă în școli, politici dure împotriva infracțiunilor ecologice și chiar tribunale speciale pentru mediu. Problema apare, însă, atunci când îi întrebăm despre soluții concrete. Atunci lucrurile devin neclare – „da, ceva trebuie făcut, dar ce anume?” – iar răspunsul nu e evident (Nistor, 2024).

În plus, tinerii recunosc că nu sunt foarte siguri cine anume ar trebui să ia inițiativa. Statul? Companiile private? Uniunea Europeană? Sau poate chiar ei înșiși? Există aici o confuzie destul de mare. Cu alte cuvinte, generația tânără știe că ceva nu e în regulă, dar nu e încă sigură cine ar trebui să rezolve problema și cum exact să o facă (Nistor, 2024).

Totuși, față de generațiile anterioare, pentru tineri schimbările climatice sunt deja o problemă personală și presantă – e vorba direct despre viitorul lor. Iar acest lucru îi poate transforma într-o voce puternică și convingătoare, care să ajute la schimbarea discursului public dintr-o tăcere climatică într-un dialog climatic activ și constructiv.

În același timp, cei mai în vârstă, peste 70 de ani, surprind pozitiv, fiind printre cei mai preocupați de viitorul climatic. Poate experiența lor lungă de viață îi face mai conștienți de schimbările drastice care s-au produs deja și îi determină să acorde mai multă atenție acestei teme. În schimb, persoanele din clasele muncitoare tind să vadă clima mai puțin ca o prioritate imediată, ceea ce nu-i surprinzător, având în vedere că problemele economice cotidiene au prioritate pentru ei (Eurobarometru 101.3, 2023).

Cercetările Laurei Nistor (2022) confirmă că românii recunosc gravitatea schimbărilor climatice, dar prioritățile rămân aproape întotdeauna altele: economia, prețurile și problemele imediate. Studiile Luizei Nistor (2023, 2024) ne arată că fenomenele extreme precum seceta sunt discutate intens, dar în principal ca probleme economice temporare, nu ca semnale ale schimbărilor climatice.

Iar această abordare reflectă ceea ce am numit „tăcere climatică”: știm că avem o problemă, dar nu prea vorbim despre ea explicit în spațiul public. Și, pentru ca tabloul să fie complet, scepticismul climatic identificat de Simona-Nicoleta Vulpe (2020) nu ajută deloc: mesajele de tipul „planeta s-a mai încălzit și altădată” sau „cercetătorii nu prea se înțeleg între ei” mențin confuzia și relativizează urgența problemei.

Din studiul Ipsos citat mai devreme am înțeles că românii sunt optimiști în ceea ce privește energia verde, dar asta nu rezolvă problema ridicată aici.

Ce e de făcut, deci, ca schimbările climatice să nu rămână doar undeva în fundal? În primul rând, avem nevoie de un dialog climatic explicit și bine informat. Discursul public și mass-media trebuie să explice legăturile dintre fenomenele extreme și încălzirea globală. În al doilea rând, educația climatică în școli devine esențială – tinerii trebuie să învețe ce pot face, cum pot face și cine îi poate ajuta să devină activi. Și nu în ultimul rând, e important să reacționăm la scepticismul climatic cu argumente bine documentate și explicații prietenoase, nu cu critici sau ignorare.

Pe scurt, românii sunt conștienți că schimbările climatice sunt o problemă reală și serioasă. La fel ca europenii din alte țări, punem totuși pe primul loc problemele care ne ard buzunarul sau ne țin noaptea treji.

Iar asta începe cu un dialog climatic sincer, activ și implicat – pentru că, să fim sinceri, planeta nu ne așteaptă pe noi să-i facem loc în program.