Secete, aridizare și precipitații în România
Evoluții până în 2023 și perspective de viitor
de dr. Monica Ioniță
SUMAR
Datele meteorologice arată o creștere a suprafețelor afectate de secetă moderată, severă și extremă în România, cu puncte maxime înregistrate în perioadele 2018-2020 și 2021-2023. Seceta din 2018-2021 este cea mai lungă înregistrată, iar fenomenul continuă. De asemenea, se observă o extindere a aridizării în mare parte a țării, cu efecte semnificative asupra agriculturii și securității alimentare. Precipitațiile, deși variabile în funcție de regiune și anotimp, nu prezintă o tendință clară la nivel național. Scenariile climatice pentru secolul 21 sugerează o creștere a precipitațiilor în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud va predomina deficitul de precipitații. Concluziile subliniază necesitatea unor măsuri de adaptare și atenuare a impactului schimbărilor climatice, având în vedere riscul crescut al secetelor și valurilor de căldură. Secetele viitoare, agravate de încălzirea globală, vor influența profund ecosistemele și agricultura României.
În ultimul deceniu, Europa a trecut prin mai multe veri extrem de secetoase, cum ar fi cele din 2015, 2018 și 2019, documentate pe larg în cercetările anterioare (Bakke et al. 2020; Hari et al. 2020; Ionita et al. 2017; Laaha et al. 2017). Pentru a înțelege mai bine impactul secetelor recente în România și a le pune într-o perspectivă istorică, am analizat suprafața țării afectată de trei tipuri de secetă: moderată, severă și extremă.
Rezultatele arată o creștere semnificativă a suprafeței afectate de toate aceste tipuri de secetă, cu vârfuri înregistrate în perioadele 2018-2020 și 2021-2023. Astfel cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între octombrie 2018 și martie 2021, a durat 30 de luni și a atins apogeul în mai 2020. Un alt eveniment sever a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni și un maxim în august 2022. La momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta continuă în România, și există posibilitatea ca aceasta să devină cea mai lungă și intensă din ultimii 124 de ani.
În timp ce seceta reprezintă o abatere temporară de la tiparele normale de precipitații, ariditatea descrie o stare climatică pe termen lung, caracterizată prin precipitații medii scăzute și evapotranspirație ridicată. Ariditatea influențează în mod constant ecosistemele și utilizarea terenurilor într-o regiune. Datele meteorologice arată o extindere a fenomenului de ariditate în România. Dacă în deceniile 1971-1980, 1981-1990 și 1991-2000, ariditatea era prevalentă în sud, est și parțial în vest, în deceniul 2011-2022, acest fenomen s-a extins în majoritatea zonelor de câmpie și deal, cu excepția zonelor muntoase.
Suprafața afectată de ariditate a crescut semnificativ, de la 10,9% în perioada 1971-1980, la 40,8% în perioada 2011-2020, și la 41,5% în ultimii trei ani. Aridizarea are efecte multiple și de amploare, afectând grav productivitatea agricolă, prin diminuarea resurselor de apă necesare culturilor. Aceasta poate duce la pierderi de recolte și animale, amenințând siguranța alimentară și mijloacele de subzistență ale populației. Acest capitol studiază evoluția secetei și aridității în România, evaluează posibilul impact al schimbărilor climatice și prezintă o serie de scenarii pentru deceniile următoare.
Rezultatele arată o creștere semnificativă a suprafeței afectate de toate aceste tipuri de secetă, cu vârfuri înregistrate în perioadele 2018-2020 și 2021-2023. Astfel cea mai lungă secetă din istoria recentă a avut loc între octombrie 2018 și martie 2021, a durat 30 de luni și a atins apogeul în mai 2020. Un alt eveniment sever a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni și un maxim în august 2022. La momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta continuă în România, și există posibilitatea ca aceasta să devină cea mai lungă și intensă din ultimii 124 de ani.
În timp ce seceta reprezintă o abatere temporară de la tiparele normale de precipitații, ariditatea descrie o stare climatică pe termen lung, caracterizată prin precipitații medii scăzute și evapotranspirație ridicată. Ariditatea influențează în mod constant ecosistemele și utilizarea terenurilor într-o regiune. Datele meteorologice arată o extindere a fenomenului de ariditate în România. Dacă în deceniile 1971-1980, 1981-1990 și 1991-2000, ariditatea era prevalentă în sud, est și parțial în vest, în deceniul 2011-2022, acest fenomen s-a extins în majoritatea zonelor de câmpie și deal, cu excepția zonelor muntoase.
Suprafața afectată de ariditate a crescut semnificativ, de la 10,9% în perioada 1971-1980, la 40,8% în perioada 2011-2020, și la 41,5% în ultimii trei ani. Aridizarea are efecte multiple și de amploare, afectând grav productivitatea agricolă, prin diminuarea resurselor de apă necesare culturilor. Aceasta poate duce la pierderi de recolte și animale, amenințând siguranța alimentară și mijloacele de subzistență ale populației. Acest capitol studiază evoluția secetei și aridității în România, evaluează posibilul impact al schimbărilor climatice și prezintă o serie de scenarii pentru deceniile următoare.
Ce este seceta și cum o măsurăm?
Seceta este un fenomen natural caracterizat printr-o disponibilitate de apă sub medie pe o perioadă extinsă. Există cinci tipuri principale de secetă: seceta meteorologică (deficit de precipitații), seceta agricolă(insuficiența apei în sol în timpul sezonului de vegetație), seceta hidrologică (deficite în debitele râurilor și în alimentarea apelor subterane), seceta ecologică (deficit de apă care afectează ecosistemele și serviciile ecosistemice), și seceta socio-economică (impactul secetei asupra cererii și ofertei de bunuri economice).
Pentru a putea defini și măsura seceta avem la îndemână o varietate de indici, conform Atlasului Indicilor de Secetă (WMO și GWP 2016), care include 41 de indici utilizați de agențiile de monitorizare globală. Fiecare indice are propriile avantaje și limitări, variind în complexitate și factorii analizați.
Seceta este un fenomen natural caracterizat printr-o disponibilitate de apă sub medie pe o perioadă extinsă. Există cinci tipuri principale de secetă: seceta meteorologică (deficit de precipitații), seceta agricolă(insuficiența apei în sol în timpul sezonului de vegetație), seceta hidrologică (deficite în debitele râurilor și în alimentarea apelor subterane), seceta ecologică (deficit de apă care afectează ecosistemele și serviciile ecosistemice), și seceta socio-economică (impactul secetei asupra cererii și ofertei de bunuri economice).
Pentru a putea defini și măsura seceta avem la îndemână o varietate de indici, conform Atlasului Indicilor de Secetă (WMO și GWP 2016), care include 41 de indici utilizați de agențiile de monitorizare globală. Fiecare indice are propriile avantaje și limitări, variind în complexitate și factorii analizați.
Ce se întâmplă cu secetele în România?
Datele pentru România indică că cea mai mare parte a țării prezintă o tendință semnificativă de uscare în ultimii 76 de ani (Figura 1).
Dacă ne uităm la datele ce caracterizează condițiile de secetă acumulate pe o perioada de 12 luni putem observa că cele mai afectate zone, în care tendința de uscare este semnificativă din punct de vedere statistic, sunt cele din afara Arcului Carpatic, și anume partea de sud și de est a țării.
Datele pentru România indică că cea mai mare parte a țării prezintă o tendință semnificativă de uscare în ultimii 76 de ani (Figura 1).
Dacă ne uităm la datele ce caracterizează condițiile de secetă acumulate pe o perioada de 12 luni putem observa că cele mai afectate zone, în care tendința de uscare este semnificativă din punct de vedere statistic, sunt cele din afara Arcului Carpatic, și anume partea de sud și de est a țării.
Figura 1.
Figura 1. O tendință generală de uscare pe întreg teritoriul României în decursul ultimilor 66 de ani, Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (nivel de încredere de 99 %). Perioada analizată: 1958 - 2023. Unități: scoruri z/66 ani. Sursa date: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018) partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP4.5), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). În b), c), d) și e) schimbările sunt raportate la perioada 1971- 2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa date: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Figura 1. O tendință generală de uscare pe întreg teritoriul României în decursul ultimilor 66 de ani, Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (nivel de încredere de 99 %). Perioada analizată: 1958 - 2023. Unități: scoruri z/66 ani. Sursa date: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018) partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP4.5), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). În b), c), d) și e) schimbările sunt raportate la perioada 1971- 2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa date: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Astfel, conform datelor meteorologice, în România se observă o creștere semnificativă a suprafeței afectate de toate tipurile de secetă. Cele mai extinse suprafețe afectate de secetă au fost înregistrate în ultimele două decenii, cu vârfuri notabile în perioadele 2018-2020 și 2021-2023 (Figura 2).
Figura 2.
Evoluția temporală a procentului de suprafață afectată de secetă la nivelul României pentru a) SPEI12. pentru trei categorii de severitate a secetei: moderată (galben), severă (portocaliu) și extremă (roșu închis).
Evoluția temporală a procentului de suprafață afectată de secetă la nivelul României pentru a) SPEI12. pentru trei categorii de severitate a secetei: moderată (galben), severă (portocaliu) și extremă (roșu închis).
Am analizat evoluția perioadelor de secetă în România între 1901 și 2023 pe baza datelor de la 19 stații meteorologice care au observații de temperatură și precipitații pe termen lung. În Figura 3 sunt reprezentate doar perioadele de secetă. Precum în cazurile precedente am evaluat trei tipuri de secetă: moderată, severă și extremă, și ne-am concentrat pe fenomenul de secetă pe termen lung.
Figura 3 prezintă evoluția temporală a fenomenului de secetă, pe trei categorii (moderată, severă și extremă), pe baza indicelui SPEI12 la 19 stații cu observații pe termen lung de pe teritoriul României. Numele stațiilor analizate este indicat în fiecare panel. Fiecare panel arată evoluția fenomenului de secetă pe o perioadă de câte 25 de ani.
Figura 3 prezintă evoluția temporală a fenomenului de secetă, pe trei categorii (moderată, severă și extremă), pe baza indicelui SPEI12 la 19 stații cu observații pe termen lung de pe teritoriul României. Numele stațiilor analizate este indicat în fiecare panel. Fiecare panel arată evoluția fenomenului de secetă pe o perioadă de câte 25 de ani.
Figura 3.a
a. Perioada 1901-1925
a. Perioada 1901-1925
Figura 3. b
Perioada 1926-1950
Perioada 1926-1950
Figura 3. c
Perioada 1951-1975
Perioada 1951-1975
Figura 3. d
Perioada 1976-2000
Perioada 1976-2000
Figura 3. e
Perioada 2000-2023
Perioada 2000-2023
Multe din secetele identificate de-a lungul ultimilor 120 de ani au afectat întreaga țară. De asemenea este evidentă tendința de concentrare în timp a secetelor grave. Creșterea frecvenței secetelor grave în ultimele decenii este evidentă la fiecare stație (Figura 3).
La nivel național, cea mai lungă secetă a fost înregistrată între octombrie 2018 și martie 2021, atingând apogeul în mai 2020. Al doilea cel mai grav eveniment a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni, maximul fiind atins în august 2022. Este important de menționat că, la momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta în România continuă, ceea ce ar putea transforma acest eveniment în cel mai lung și intens din ultimii 124 de ani.
Al treilea cel mai grav eveniment, ca durată (22 luni), a avut loc între octombrie 1945 și iulie 1947. Toate aceste evenimente au fost însoțite de valuri de căldură foarte lungi și intense, mai ales în perioadele de vârf ale secetei (Ionita et al. 2024).
Seceta la nivel European
În perioada 2018-2020, Europa s-a confruntat cu o serie de condiții meteorologice calde și uscate, cu consecințe socio-economice și de mediu semnificative. În 2018, seceta a afectat Europa Centrală și de Nord, cu un bilanț hidric excepțional de negativ în primăvară/vară. În Europa Centrală, peste 34% din masa terestră este utilizată pentru agricultură, iar 52% din întreaga regiune a suferit de secetă severă până la extremă, în timp ce 20% a fost afectată de secetă extremă. Început în 2018 în centrul Europei, acest eveniment s-a deplasat către estul Europei, ajungând în primăvara/vara anului 2020 la categoria de secetă extremă la nivelul țării noastre (Figura 4b). Pe scări temporale mai lungi (cum ar fi SPEI12), evoluția acestui eveniment a început spre sfârșitul anului 2018 și a fost determinată în principal de temperaturile record și de creșterea evaporării în regiunea europeană pe parcursul verii 2018 (Bakke et al. 2020, 2023; Blauhut et al. 2022). În octombrie 2018, teritoriul României a fost afectat în proporție de 100% de secetă moderată (pe baza SPEI12), 96% de secetă severă și în proporție de 67% de secetă extremă (Figura 2). Acest eveniment a durat 30 de luni, perioadă în care s-au înregistrat pagube semnificative pentru agricultură și economie, atât la nivelul României, cât și la nivelul Europei (Bakke et al. 2020). În mai 2020, la momentul maxim la intensității calculate pe baza datelor la nivelul României, acest eveniment afecta atât Europa centrală, cât și cea de est, având intensitatea maximă în nord-vestul României și vestul Ucrainei (Figura 4b).
La nivel național, cea mai lungă secetă a fost înregistrată între octombrie 2018 și martie 2021, atingând apogeul în mai 2020. Al doilea cel mai grav eveniment a avut loc între martie 2022 și decembrie 2023, cu o durată de 22 de luni, maximul fiind atins în august 2022. Este important de menționat că, la momentul redactării acestui capitol (august 2024), seceta în România continuă, ceea ce ar putea transforma acest eveniment în cel mai lung și intens din ultimii 124 de ani.
Al treilea cel mai grav eveniment, ca durată (22 luni), a avut loc între octombrie 1945 și iulie 1947. Toate aceste evenimente au fost însoțite de valuri de căldură foarte lungi și intense, mai ales în perioadele de vârf ale secetei (Ionita et al. 2024).
Seceta la nivel European
În perioada 2018-2020, Europa s-a confruntat cu o serie de condiții meteorologice calde și uscate, cu consecințe socio-economice și de mediu semnificative. În 2018, seceta a afectat Europa Centrală și de Nord, cu un bilanț hidric excepțional de negativ în primăvară/vară. În Europa Centrală, peste 34% din masa terestră este utilizată pentru agricultură, iar 52% din întreaga regiune a suferit de secetă severă până la extremă, în timp ce 20% a fost afectată de secetă extremă. Început în 2018 în centrul Europei, acest eveniment s-a deplasat către estul Europei, ajungând în primăvara/vara anului 2020 la categoria de secetă extremă la nivelul țării noastre (Figura 4b). Pe scări temporale mai lungi (cum ar fi SPEI12), evoluția acestui eveniment a început spre sfârșitul anului 2018 și a fost determinată în principal de temperaturile record și de creșterea evaporării în regiunea europeană pe parcursul verii 2018 (Bakke et al. 2020, 2023; Blauhut et al. 2022). În octombrie 2018, teritoriul României a fost afectat în proporție de 100% de secetă moderată (pe baza SPEI12), 96% de secetă severă și în proporție de 67% de secetă extremă (Figura 2). Acest eveniment a durat 30 de luni, perioadă în care s-au înregistrat pagube semnificative pentru agricultură și economie, atât la nivelul României, cât și la nivelul Europei (Bakke et al. 2020). În mai 2020, la momentul maxim la intensității calculate pe baza datelor la nivelul României, acest eveniment afecta atât Europa centrală, cât și cea de est, având intensitatea maximă în nord-vestul României și vestul Ucrainei (Figura 4b).
Figura 4.
Comparație spațială a principalelor secete la nivelul României. Prezentate sunt doar lunile când s-a atins maximul, în termeni de intensitate, pentru primele 3 evenimente analizate pentru perioada 1901 – 2023. a) SPEI12 - Septembrie 1946; b) SPEI12 - Mai 2020 și c) SPEI12 - Iulie 2022. Valorile de culoare albastră indică regiunile afectate de un excedent de umezeală/precipitații, în timp ce valori de culoare maro indică regiunile afectate de secetă.
Comparație spațială a principalelor secete la nivelul României. Prezentate sunt doar lunile când s-a atins maximul, în termeni de intensitate, pentru primele 3 evenimente analizate pentru perioada 1901 – 2023. a) SPEI12 - Septembrie 1946; b) SPEI12 - Mai 2020 și c) SPEI12 - Iulie 2022. Valorile de culoare albastră indică regiunile afectate de un excedent de umezeală/precipitații, în timp ce valori de culoare maro indică regiunile afectate de secetă.
Începând cu primăvara anului 2022, regiuni întinse din Europa s-au confruntat cu secete severe care au afectat negativ atât viața oamenilor, cât și mediul (Faranda et al. 2023). Temperaturile de vară din 2022 și 2023 au atins niveluri fără precedent pe întregul continent, conform Copernicus Climate Change Service, 2023. Începuturile secetei au fost evidente încă din iarna 2021-2022, care a fost anormal de caldă și uscată în sudul și estul Europei (Bakke et al. 2023). Temperaturile calde de primăvară din cea mai mare parte a Europei (Faranda et al. 2023) au înrăutățit condițiile de secetă. Cele mai afectate zone au fost Franța, Italia, Germania, Polonia, Cehia și țările balcanice. Temperaturile ridicate au accelerat evaporarea din sol și din corpurile de apă, dăunând ecosistemelor și crescând nevoia de irigații. Această vreme caldă și uscată timpurie a pus presiune pe resursele de apă deja scăzute, ridicând îngrijorări pentru lunile următoare.
În timpul verii, un sistem persistent de presiune ridicată deasupra Europei a creat un dom de căldură, capturând aerul cald și blocând sistemele care transportă umiditatea (Bakke et al. 2023). Temperaturile au atins valori record, uscând solul, dăunând culturilor și alimentând incendiile de vegetație. În România, maximul secetei a fost atins în iulie 2022 (Figura 4c), când 96% din suprafața țării era acoperită de secetă moderată, 87% era acoperită de secetă severă și 73% era acoperită de secetă extremă. Acest eveniment a început în martie 2022, și continuă și în prezent (la momentul scrierii capitolului - Aug. 2024). Atât în cazul secetei din 2018/2020, cât și în cazul secetei din 2022/2023, mai mult de 50% din continentul European s-a confruntat cu condiții de secetă cel puțin moderate.
În ultimul mileniu, pe bază de date proxy (de exemplu, compoziția izotopului stabil de oxigen în celuloza inelelor anuale din pădurile din Munții Călimani) s-a arătat că tendința de uscare din estul Europei din secolele 20 și 21 este fără precedent în ultimii 700 de ani (Nagavciuc et al. 2022a) și că această tendință a fost indusă de o schimbare semnificativă în circulația atmosferică și de creșterea temperaturii.
Scenarii de viitor - seceta în România Datele climatice istorice recente relevă o tendință îngrijorătoare: secetele devin mai frecvente, mai severe și mai prelungite în multe părți ale lumii din cauza creșterii temperaturilor, inclusiv în România (Nagavciuc et al. 2022b; Balting et al. 2021; Ionita and Nagavciuc 2021). Această schimbare a tiparelor hidroclimatice provoacă schimbări semnificative, cu consecințe profunde atât pentru ecosistemele naturale, cât și pentru societățile umane (IPCC 2021a). Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației (Nagavciuc et al. 2024). Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI (care ia în considerară atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031 - 2025), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 5a și 5b).
În timpul verii, un sistem persistent de presiune ridicată deasupra Europei a creat un dom de căldură, capturând aerul cald și blocând sistemele care transportă umiditatea (Bakke et al. 2023). Temperaturile au atins valori record, uscând solul, dăunând culturilor și alimentând incendiile de vegetație. În România, maximul secetei a fost atins în iulie 2022 (Figura 4c), când 96% din suprafața țării era acoperită de secetă moderată, 87% era acoperită de secetă severă și 73% era acoperită de secetă extremă. Acest eveniment a început în martie 2022, și continuă și în prezent (la momentul scrierii capitolului - Aug. 2024). Atât în cazul secetei din 2018/2020, cât și în cazul secetei din 2022/2023, mai mult de 50% din continentul European s-a confruntat cu condiții de secetă cel puțin moderate.
În ultimul mileniu, pe bază de date proxy (de exemplu, compoziția izotopului stabil de oxigen în celuloza inelelor anuale din pădurile din Munții Călimani) s-a arătat că tendința de uscare din estul Europei din secolele 20 și 21 este fără precedent în ultimii 700 de ani (Nagavciuc et al. 2022a) și că această tendință a fost indusă de o schimbare semnificativă în circulația atmosferică și de creșterea temperaturii.
Scenarii de viitor - seceta în România Datele climatice istorice recente relevă o tendință îngrijorătoare: secetele devin mai frecvente, mai severe și mai prelungite în multe părți ale lumii din cauza creșterii temperaturilor, inclusiv în România (Nagavciuc et al. 2022b; Balting et al. 2021; Ionita and Nagavciuc 2021). Această schimbare a tiparelor hidroclimatice provoacă schimbări semnificative, cu consecințe profunde atât pentru ecosistemele naturale, cât și pentru societățile umane (IPCC 2021a). Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației (Nagavciuc et al. 2024). Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI (care ia în considerară atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031 - 2025), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 5a și 5b).
Scenarii de viitor - seceta în România
Datele climatice istorice recente relevă o tendință îngrijorătoare: secetele devin mai frecvente, mai severe și mai prelungite în multe părți ale lumii din cauza creșterii temperaturilor, inclusiv în România (Nagavciuc et al. 2022b; Balting et al. 2021; Ionita and Nagavciuc 2021).
Această schimbare a tiparelor hidroclimatice provoacă schimbări semnificative, cu consecințe profunde atât pentru ecosistemele naturale, cât și pentru societățile umane (IPCC 2021a). Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației (Nagavciuc et al. 2024).
Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI (care ia în considerară atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031 - 2025), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 5a și 5b).
Datele climatice istorice recente relevă o tendință îngrijorătoare: secetele devin mai frecvente, mai severe și mai prelungite în multe părți ale lumii din cauza creșterii temperaturilor, inclusiv în România (Nagavciuc et al. 2022b; Balting et al. 2021; Ionita and Nagavciuc 2021).
Această schimbare a tiparelor hidroclimatice provoacă schimbări semnificative, cu consecințe profunde atât pentru ecosistemele naturale, cât și pentru societățile umane (IPCC 2021a). Modificările preconizate ale caracteristicilor secetei, până la sfârșitul secolului 21, sunt strâns legate de modificările temperaturii și a evapotranspirației (Nagavciuc et al. 2024).
Pentru a înțelege mai bine aceste evoluții, ca și în cazul temperaturii medii și a valurilor de căldura, ne vom axa pe schimbările induse de scenariul cu emisii medii (RCP4.5) și scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Schimbările viitoare ale condițiilor de secetă din România, pe baza indicelui SPEI (care ia în considerară atât efectul precipitațiilor, cât și al temperaturii) variază în funcție de scenariul utilizat și de intervalul de timp. Pentru viitorul apropiat (2031 - 2025), ambele scenarii indică o uscare semnificativă peste regiuni mici, în principal în partea de sud a țării (Figura 5a și 5b).
Figura 5.
Anomaliile medii ale indicelui de secetă SPEI12 Decembrie. În a) și b) hărțile arată schimbările SPEI12 Decembrie pentru perioada 2031-2050, iar în c) și d) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2051-2100. Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP4.5), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5).În a), b), c) și d) schimbările sunt raportate la perioada 1971 – 2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa date: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Anomaliile medii ale indicelui de secetă SPEI12 Decembrie. În a) și b) hărțile arată schimbările SPEI12 Decembrie pentru perioada 2031-2050, iar în c) și d) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2051-2100. Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP4.5), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5).În a), b), c) și d) schimbările sunt raportate la perioada 1971 – 2000. Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa date: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Spre sfârșitul secolului 21, schimbările observate pe baza scenariului moderat indică o uscare semnificativă în jumătatea sudică a țării și o uscare slabă, dar nesemnificativă, în jumătatea nordică. Schimbările obținute pentru scenariul cu emisii ridicate indică o tendință generală de uscare semnificativă în întreaga țară, cu cea mai mare magnitudine în jumătatea de sud a țării.
În general, regiunile cele mai afectate de secetă, mai ales în a doua jumătate a secolului 21, sunt aceleași care în viitor vor înregistra temperaturi mult mai ridicate și mai multe valuri de căldură. Temperaturile mai ridicate din viitor vor duce probabil la creșterea frecvenței și a magnitudinii secetelor agricole pe întreg teritoriul României, deoarece creșterile evapotranspirației rezultate vor depăși creșterile prognozate ale precipitațiilor.
Având în vedere că temperatura joacă un rol din ce în ce mai important în secetele moderne și viitoare (Cook et al. 2022; Ionita et al. 2021b; Balting et al. 2021), secetele din trecut sunt probabil analogii imperfecte a evenimentelor viitoare. În timp ce secetele istorice au fost cauzate de deficitul de precipitații, temperaturile mai ridicate contribuie din ce în ce mai mult la secarea solului, la debitul cursurilor de apă și la riscul și exacerbarea fenomenului de secetă.
În general, regiunile cele mai afectate de secetă, mai ales în a doua jumătate a secolului 21, sunt aceleași care în viitor vor înregistra temperaturi mult mai ridicate și mai multe valuri de căldură. Temperaturile mai ridicate din viitor vor duce probabil la creșterea frecvenței și a magnitudinii secetelor agricole pe întreg teritoriul României, deoarece creșterile evapotranspirației rezultate vor depăși creșterile prognozate ale precipitațiilor.
Având în vedere că temperatura joacă un rol din ce în ce mai important în secetele moderne și viitoare (Cook et al. 2022; Ionita et al. 2021b; Balting et al. 2021), secetele din trecut sunt probabil analogii imperfecte a evenimentelor viitoare. În timp ce secetele istorice au fost cauzate de deficitul de precipitații, temperaturile mai ridicate contribuie din ce în ce mai mult la secarea solului, la debitul cursurilor de apă și la riscul și exacerbarea fenomenului de secetă.
Precipitații
Maximul anual al precipitațiilor în România se înregistrează în lunile mai-iunie, cu un ușor decalaj în zona montană, unde vârful este atins în lunile iunie-iulie. În contrast, minimul anual de precipitații apare în lunile de iarnă, în special în ianuarie și februarie (Figura 6).
Spre deosebire de temperatură, cantitatea de precipitații nu a prezentat variații semnificative în ultimii 66 de ani, atât din punct de vedere climatologic, cât și la nivel interanual (Figura 7). Analiza cantității de precipitații arată că, deși există o variabilitate între perioadele analizate, aceasta se manifestă atât în media multianuală, cât și în fiecare lună în parte (Figura 6).
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020) (Figura 6).
Maximul anual al precipitațiilor în România se înregistrează în lunile mai-iunie, cu un ușor decalaj în zona montană, unde vârful este atins în lunile iunie-iulie. În contrast, minimul anual de precipitații apare în lunile de iarnă, în special în ianuarie și februarie (Figura 6).
Spre deosebire de temperatură, cantitatea de precipitații nu a prezentat variații semnificative în ultimii 66 de ani, atât din punct de vedere climatologic, cât și la nivel interanual (Figura 7). Analiza cantității de precipitații arată că, deși există o variabilitate între perioadele analizate, aceasta se manifestă atât în media multianuală, cât și în fiecare lună în parte (Figura 6).
Analiza datelor lunare indică o ușoară scădere a cantității de precipitații în perioada 1991-2020 comparativ cu 1961-1990 pentru unele luni, cum ar fi ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie. Pe de altă parte, în lunile martie, iulie, septembrie și octombrie s-a înregistrat o creștere semnificativă a precipitațiilor, cele mai mari creșteri fiind observate în septembrie (de la 43,5 mm în perioada 1961-1990, la 53,4 mm în perioada 1991-2020) și în octombrie (de la 35,3 mm în perioada 1961-1990, la 48,8 mm în perioada 1991-2020) (Figura 6).
Figura 6.
Ciclul anual al cantităților de precipitații pentru patru perioade climatologice: 1961 – 1990 (portocaliu); 1971 – 2000 (verde deschis), 1981 –2010 (gri) și 1991 – 2000 (verde închis). De asemenea, este indicată și cantitatea anuală de precipitații pentru fiecare perioadă climatologică în partea dreapta de sus. Sursa datelor: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018)
Ciclul anual al cantităților de precipitații pentru patru perioade climatologice: 1961 – 1990 (portocaliu); 1971 – 2000 (verde deschis), 1981 –2010 (gri) și 1991 – 2000 (verde închis). De asemenea, este indicată și cantitatea anuală de precipitații pentru fiecare perioadă climatologică în partea dreapta de sus. Sursa datelor: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018)
La nivel regional, partea de est și nord-est a țării a înregistrat un deficit de precipitații în ultimii 66 de ani, în timp ce sud-vestul, vestul și centrul țării au înregistrat un excedent. Totuși, aceste tendințe nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Precipitațiile sezoniere nu arată tendințe clare sau constante.
Astfel, dacă ne uităm la cele patru anotimpuri, putem vedea că:
Iarna: Cel mai umed sezon de iarnă a fost înregistrat în anul 1970, cu 200,5 mm de precipitații, urmat de iarna din 2010, care a înregistrat 187,1 mm (Figura 7b). În schimb, cea mai uscată iarnă a avut loc în 2002, cu doar 60 mm de precipitații, urmată de iarna din 1974, cu 62,4 mm (Figura 7c). În ultimii 66 de ani, tendința generală pentru iarnă arată o creștere a cantităților de precipitații, în special în sudul și nord-vestul țării, în timp ce în estul României se observă o ușoară scădere (Figura 7d).
Primăvara: În ceea ce privește primăvara, nu există schimbări semnificative ale cantităților de precipitații în ultimii 66 de ani (Figura 7e). La nivel regional, se observă o tendință ușor negativă, dar nesemnificativă, în estul și sudul țării, și o tendință pozitivă, dar nesemnificativă, în interiorul arcului carpatic (Figura 7f).
Vara: este singurul sezon care arată o tendință negativă clară în cantitățile de precipitații, atât la nivel național, cât și regional (Figura 7g și 7h). Cea mai ploioasă vară de la 1958 încoace a fost în 1969, cu 348,8 mm de precipitații, în timp ce cea mai secetoasă vară a fost în anul 2000, cu doar 129,1 mm (Figura 7g). Zonele cele mai afectate de deficitul de precipitații se află în nordul și nord-estul țării (Figura 7h).
Toamna: Spre deosebire de vară, toamna prezintă o tendință pozitivă a cantităților de precipitații, atât la nivel național (Figura 7i), cât și regional. Cele mai mari excedente de precipitații, de aproximativ 50 mm în decurs de 66 de ani, sunt înregistrate în interiorul arcului carpatic (Figura 7j). Este important de menționat că, deși există aceste tendințe sezoniere, ele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Cu toate că nu se observă creșteri notabile în cantitățile sezoniere de precipitații, diferențele regionale sunt influențate în mare măsură de configurația Munților Carpați.
Astfel, dacă ne uităm la cele patru anotimpuri, putem vedea că:
Iarna: Cel mai umed sezon de iarnă a fost înregistrat în anul 1970, cu 200,5 mm de precipitații, urmat de iarna din 2010, care a înregistrat 187,1 mm (Figura 7b). În schimb, cea mai uscată iarnă a avut loc în 2002, cu doar 60 mm de precipitații, urmată de iarna din 1974, cu 62,4 mm (Figura 7c). În ultimii 66 de ani, tendința generală pentru iarnă arată o creștere a cantităților de precipitații, în special în sudul și nord-vestul țării, în timp ce în estul României se observă o ușoară scădere (Figura 7d).
Primăvara: În ceea ce privește primăvara, nu există schimbări semnificative ale cantităților de precipitații în ultimii 66 de ani (Figura 7e). La nivel regional, se observă o tendință ușor negativă, dar nesemnificativă, în estul și sudul țării, și o tendință pozitivă, dar nesemnificativă, în interiorul arcului carpatic (Figura 7f).
Vara: este singurul sezon care arată o tendință negativă clară în cantitățile de precipitații, atât la nivel național, cât și regional (Figura 7g și 7h). Cea mai ploioasă vară de la 1958 încoace a fost în 1969, cu 348,8 mm de precipitații, în timp ce cea mai secetoasă vară a fost în anul 2000, cu doar 129,1 mm (Figura 7g). Zonele cele mai afectate de deficitul de precipitații se află în nordul și nord-estul țării (Figura 7h).
Toamna: Spre deosebire de vară, toamna prezintă o tendință pozitivă a cantităților de precipitații, atât la nivel național (Figura 7i), cât și regional. Cele mai mari excedente de precipitații, de aproximativ 50 mm în decurs de 66 de ani, sunt înregistrate în interiorul arcului carpatic (Figura 7j). Este important de menționat că, deși există aceste tendințe sezoniere, ele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Cu toate că nu se observă creșteri notabile în cantitățile sezoniere de precipitații, diferențele regionale sunt influențate în mare măsură de configurația Munților Carpați.
Figura 7.
a) Evoluția temporală a cantităților de precipitații medii anuale, mediate la nivelul României și tendința liniară corespunzătoare (linia roșie);
b)Tendința liniară a cantităților de precipitații la nivel de țară;
c) ca în a) dar pentru sezonul de iarnă (DIF);
d) ca în b) dar pentru sezonul de iarnă (DIF);
e) caîn a) dar pentru sezonul de primăvară (MAM);
f) ca în b) dar pentru sezonul de primăvară (MAM);
g) ca în a) dar pentru sezonul de vară (IIA);
h) ca în b)dar pentru sezonul de vară (IIA);
i) ca în a) dar pentru sezonul de toamnă (SON);
j) ca în b) dar pentru sezonul de toamnă (SON).
În b), d), f) și h) zonele hașurate indică o tendință semnificativă din punct de vedere statistic, la nivelul de semnificație de 99%. Sursa datelor: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018).
a) Evoluția temporală a cantităților de precipitații medii anuale, mediate la nivelul României și tendința liniară corespunzătoare (linia roșie);
b)Tendința liniară a cantităților de precipitații la nivel de țară;
c) ca în a) dar pentru sezonul de iarnă (DIF);
d) ca în b) dar pentru sezonul de iarnă (DIF);
e) caîn a) dar pentru sezonul de primăvară (MAM);
f) ca în b) dar pentru sezonul de primăvară (MAM);
g) ca în a) dar pentru sezonul de vară (IIA);
h) ca în b)dar pentru sezonul de vară (IIA);
i) ca în a) dar pentru sezonul de toamnă (SON);
j) ca în b) dar pentru sezonul de toamnă (SON).
În b), d), f) și h) zonele hașurate indică o tendință semnificativă din punct de vedere statistic, la nivelul de semnificație de 99%. Sursa datelor: TerraClim (Abatzoglou et al. 2018).
Precipitațiile în România până la finalul secolului 21
Semnalul recent al încălzirii globale joacă un rol crucial în modul în care definim și înțelegem seceta. În mod tradițional, seceta a fost asociată în principal cu un deficit de precipitații. Cu toate acestea, creșterea temperaturilor determinată de schimbările climatice amplifică condițiile de secetă prin creșterea ratelor de evaporare și reducerea umidității solului, chiar și atunci când precipitațiile rămân relativ stabile.
Aceasta înseamnă că anumite zone se pot confrunta cu condiții similare secetei chiar și fără o scădere semnificativă a precipitațiilor. În consecință, încorporarea temperaturii în definițiile secetei este vitală pentru evaluarea precisă a gravității și a impactului secetei, precum și pentru elaborarea unor strategii eficiente de adaptare și atenuare. În România, modificările preconizate ale precipitațiilor anuale și lunare, până la sfârșitul secolului 21, variază de la scăderi semnificative la creșteri semnificative, în funcție de regiune.
Figura 8 ilustrează fluctuațiile anuale ale cantităților de precipitații anuale în România din 1971 până în 2100, pentru scenariul RCP cu emisii medii (RCP4.5, linia verde) și scenariul RCP cu emisii ridicate (RCP8.5, linia albastră). Spre deosebire de variabilitatea și schimbările obținute în cazul temperaturii medii în cazul cantităților de precipitații nu există diferențe semnificative între cele două scenarii în ceea ce privește evoluția cantităților de precipitații până la sfârșitul secolului 21 (Figura 8a).
Semnalul recent al încălzirii globale joacă un rol crucial în modul în care definim și înțelegem seceta. În mod tradițional, seceta a fost asociată în principal cu un deficit de precipitații. Cu toate acestea, creșterea temperaturilor determinată de schimbările climatice amplifică condițiile de secetă prin creșterea ratelor de evaporare și reducerea umidității solului, chiar și atunci când precipitațiile rămân relativ stabile.
Aceasta înseamnă că anumite zone se pot confrunta cu condiții similare secetei chiar și fără o scădere semnificativă a precipitațiilor. În consecință, încorporarea temperaturii în definițiile secetei este vitală pentru evaluarea precisă a gravității și a impactului secetei, precum și pentru elaborarea unor strategii eficiente de adaptare și atenuare. În România, modificările preconizate ale precipitațiilor anuale și lunare, până la sfârșitul secolului 21, variază de la scăderi semnificative la creșteri semnificative, în funcție de regiune.
Figura 8 ilustrează fluctuațiile anuale ale cantităților de precipitații anuale în România din 1971 până în 2100, pentru scenariul RCP cu emisii medii (RCP4.5, linia verde) și scenariul RCP cu emisii ridicate (RCP8.5, linia albastră). Spre deosebire de variabilitatea și schimbările obținute în cazul temperaturii medii în cazul cantităților de precipitații nu există diferențe semnificative între cele două scenarii în ceea ce privește evoluția cantităților de precipitații până la sfârșitul secolului 21 (Figura 8a).
Figura 8.
a) Evoluția temporală și
b), c), d) și e) - schimbările cantităților de precipitații anuale.
În b) și c) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2031-2050, iar în d) și e) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2071-2100.
Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP45), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP85). În b), c), d) și e) schimbările sunt raportate la perioada 1971 – 2000.
Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa datelor: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
a) Evoluția temporală și
b), c), d) și e) - schimbările cantităților de precipitații anuale.
În b) și c) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2031-2050, iar în d) și e) hărțile arată schimbările cantităților de precipitații pentru perioada 2071-2100.
Hărțile din partea stângă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii medii (RCP45), în timp ce hărțile din partea dreaptă arată schimbările rezultate din scenariul cu emisii ridicate (RCP85). În b), c), d) și e) schimbările sunt raportate la perioada 1971 – 2000.
Zonele hașurate indică tendințe semnificative din punct de vedere statistic (99% nivel de semnificație). Sursa datelor: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Ambele scenarii indică o creștere a cantităților anuale de precipitații până la sfârșitul secolului 21, dar această creștere nu este semnificativă din punct de vedere statistic. În cazul scenariului mediu, se preconizează o creștere a cantităților anuale de precipitații în jumătatea nordică a țării, această creștere fiind mai pronunțată în ultima parte a secolului 21 (de exemplu, 2017 – 2100). În ceea ce privește scenariul RCP8.5, creșterile în cantitățile anuale de precipitații sunt mai mari în raport cu RCP4.5 în partea nordică a țării, în timp ce în partea sudică, scenariul RCP8.5 indică o scădere, nesemnificativă, a precipitațiilor anuale.
Această analiză ne indică că partea de nord a țării va deveni mai umedă pe măsură ce clima globală se va încălzi, în timp ce în partea sudică vom avea un deficit de precipitații. La nivel lunar, cele mai mari creșteri se preconizează în timpul lunilor de vară, mai ales în luna iunie(Figura 9a și 9b), însă, la nivel de țară, nu există schimbări semnificative din punct de vedere statistic până la sfârșitul secolului 21. De asemenea, nu există diferențe semnificative în funcție de scenariul folosit.
Această analiză ne indică că partea de nord a țării va deveni mai umedă pe măsură ce clima globală se va încălzi, în timp ce în partea sudică vom avea un deficit de precipitații. La nivel lunar, cele mai mari creșteri se preconizează în timpul lunilor de vară, mai ales în luna iunie(Figura 9a și 9b), însă, la nivel de țară, nu există schimbări semnificative din punct de vedere statistic până la sfârșitul secolului 21. De asemenea, nu există diferențe semnificative în funcție de scenariul folosit.
Figura 9.
a) Evoluția temporala a cantităților de precipitații lunare, mediată la nivelul României, pentru scenariul cu emisii medii (RCP45) și b) pentruscenariul cu emisii ridicate (RCP85). Sursa datelor: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
a) Evoluția temporala a cantităților de precipitații lunare, mediată la nivelul României, pentru scenariul cu emisii medii (RCP45) și b) pentruscenariul cu emisii ridicate (RCP85). Sursa datelor: RoClib (Dumitrescu et al. 2023).
Pe măsură ce clima se încălzește, va crește inevitabil probabilitatea ca precipitațiile să cadă mai mult sub formă de ploaie decât de zăpadă. Această tendință este confirmată de scăderea semnificativă a stratului de zăpadă observată în România în ultimii 60 de ani (Amihăesei et al. 2024). Aceste constatări sunt în concordanță cu cea de-a șasea evaluare a raportului IPCC (IPCC 2021b), care prevede o creștere a precipitațiilor medii anuale la latitudini înalte și medii până la sfârșitul secolului, în scenariul cu emisii ridicate (RCP8.5). Creșterea preconizată a precipitațiilor la aceste latitudini este o caracteristică comună a modelelor climatice și poate fi explicată prin creșterea semnificativă a vaporilor de apă în atmosferă, care se așteaptă să fie cauzată de încălzirea globală (Collins et al. 2013).
Concluzii
România a experimentat o creștere semnificativă a temperaturilor medii în ultimele decenii, în linie cu fenomenul global de încălzire. Între 1958 și 2023, temperatura medie anuală a crescut cu aproximativ 2,11°C, depășind media globală (+1,81°C) cu 0,30°C și pe cea europeană (1,99°C) cu 0,12°C. Regiunile nordice ale țării sunt cele mai afectate de această creștere. Aceste schimbări au dus la valuri de căldură mai frecvente și prelungite, în special în lunile de vară, caracterizate prin temperaturi extrem de ridicate și umiditate crescută, care afectează sănătatea, agricultura și ecosistemele (Ma et al. 2024). În plus, riscul de secetă a crescut semnificativ, majoritatea valurilor de căldură din ultimele două decenii fiind însoțite de secete severe, exacerbând dificultățile economice și impactul asupra biodiversității (Nagavciuc et al. 2022b). Seceta, prin precipitații reduse, influențează agricultura, producția de energie și aprovizionarea cu apă. Combinația dintre temperaturile ridicate și secetă agravează deficitul de apă, punând în pericol ecosistemele și producția agricolă.
Schimbările climatice din România sunt susținute de date științifice robuste, precum măsurători meteorologice pe termen lung, modele climatice și studii de atribuire (Antonescu et al. 2023; World Weather Attribution 2024; Ionita et al. 2024; Nagavciuc et al. 2022b). Aceste cercetări indică faptul că emisiile de gaze cu efect de seră, generate de activitățile umane, împreună cu variabilitatea naturală, sunt printre cauzele principale ale încălzirii și creșterii fenomenelor extreme. Valurile de căldură și seceta provoacă stres în culturi, reducând randamentele și amplificând riscul incendiilor, iar deficitul de apă poate afecta grav agricultura și ecosistemele vulnerabile, cum ar fi pădurile și zonele umede, cu un impact direct asupra biodiversității.
Proiecțiile climatice sugerează o continuare a încălzirii și o intensificare a fenomenelor extreme, inclusiv valuri de căldură și secete, ceea ce va impune eforturi semnificative de adaptare și reducere a emisiilor. Este necesară adoptarea unor măsuri proactive pentru a proteja ecosistemele și comunitățile vulnerabile. România este printre țările afectate profund de schimbările climatice, iar consecințele asupra mediului, agriculturii și sănătății umane sunt semnificative. Înțelegerea cercetărilor științifice și a efectelor potențiale este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de atenuare și adaptare.
Având în vedere ritmul lent al măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, este improbabil să limităm încălzirea la 1,5°C, conform Acordului de la Paris. Depășirea acestui prag până la sfârșitul secolului pare inevitabilă, iar acest lucru va duce la veri mult mai călduroase, fenomene meteorologice extreme mai frecvente și o necesitate urgentă de a regândi gestionarea resurselor, în special a apei. Apa va deveni o resursă extrem de prețioasă, iar practicile agricole vor trebui revizuite pentru a face față acestei penurii. În același timp, vor fi necesare măsuri solide de sănătate publică pentru a face față noilor condiții climatice. Impactul schimbărilor climatice este deja semnificativ și va continua să se agraveze.
Adaptarea la schimbările climatice presupune măsuri pentru reducerea vulnerabilității și exploatarea oportunităților potențiale, însă există numeroase obstacole, precum lipsa informațiilor locale relevante, a finanțării și a tehnologiilor necesare, precum și atitudinile sociale.
România a experimentat o creștere semnificativă a temperaturilor medii în ultimele decenii, în linie cu fenomenul global de încălzire. Între 1958 și 2023, temperatura medie anuală a crescut cu aproximativ 2,11°C, depășind media globală (+1,81°C) cu 0,30°C și pe cea europeană (1,99°C) cu 0,12°C. Regiunile nordice ale țării sunt cele mai afectate de această creștere. Aceste schimbări au dus la valuri de căldură mai frecvente și prelungite, în special în lunile de vară, caracterizate prin temperaturi extrem de ridicate și umiditate crescută, care afectează sănătatea, agricultura și ecosistemele (Ma et al. 2024). În plus, riscul de secetă a crescut semnificativ, majoritatea valurilor de căldură din ultimele două decenii fiind însoțite de secete severe, exacerbând dificultățile economice și impactul asupra biodiversității (Nagavciuc et al. 2022b). Seceta, prin precipitații reduse, influențează agricultura, producția de energie și aprovizionarea cu apă. Combinația dintre temperaturile ridicate și secetă agravează deficitul de apă, punând în pericol ecosistemele și producția agricolă.
Schimbările climatice din România sunt susținute de date științifice robuste, precum măsurători meteorologice pe termen lung, modele climatice și studii de atribuire (Antonescu et al. 2023; World Weather Attribution 2024; Ionita et al. 2024; Nagavciuc et al. 2022b). Aceste cercetări indică faptul că emisiile de gaze cu efect de seră, generate de activitățile umane, împreună cu variabilitatea naturală, sunt printre cauzele principale ale încălzirii și creșterii fenomenelor extreme. Valurile de căldură și seceta provoacă stres în culturi, reducând randamentele și amplificând riscul incendiilor, iar deficitul de apă poate afecta grav agricultura și ecosistemele vulnerabile, cum ar fi pădurile și zonele umede, cu un impact direct asupra biodiversității.
Proiecțiile climatice sugerează o continuare a încălzirii și o intensificare a fenomenelor extreme, inclusiv valuri de căldură și secete, ceea ce va impune eforturi semnificative de adaptare și reducere a emisiilor. Este necesară adoptarea unor măsuri proactive pentru a proteja ecosistemele și comunitățile vulnerabile. România este printre țările afectate profund de schimbările climatice, iar consecințele asupra mediului, agriculturii și sănătății umane sunt semnificative. Înțelegerea cercetărilor științifice și a efectelor potențiale este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de atenuare și adaptare.
Având în vedere ritmul lent al măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, este improbabil să limităm încălzirea la 1,5°C, conform Acordului de la Paris. Depășirea acestui prag până la sfârșitul secolului pare inevitabilă, iar acest lucru va duce la veri mult mai călduroase, fenomene meteorologice extreme mai frecvente și o necesitate urgentă de a regândi gestionarea resurselor, în special a apei. Apa va deveni o resursă extrem de prețioasă, iar practicile agricole vor trebui revizuite pentru a face față acestei penurii. În același timp, vor fi necesare măsuri solide de sănătate publică pentru a face față noilor condiții climatice. Impactul schimbărilor climatice este deja semnificativ și va continua să se agraveze.
Adaptarea la schimbările climatice presupune măsuri pentru reducerea vulnerabilității și exploatarea oportunităților potențiale, însă există numeroase obstacole, precum lipsa informațiilor locale relevante, a finanțării și a tehnologiilor necesare, precum și atitudinile sociale.